Crește prețul biletelor și abonamentelor pentru transportul public din Cluj-Napoca. Noile tarife, pe masa Consiliului Local

Autor  Ionel Lespuc   în       2 zile în urmã  

Consiliul Local Cluj-Napoca urmează să dezbată și, cel mai probabil, să aprobe în ședința de luni, 7 iulie 2025, majorarea tarifelor pentru transportul public local. Propunerea vine din partea Companiei de Transport Public (CTP) și vizează ajustarea prețurilor în funcție de indicele de creștere a prețurilor de consum.

Potrivit documentației tehnico-economice atașate proiectului de hotărâre, se aplică o ajustare medie de 20,64% pentru bilete și abonamente. Astfel, un bilet de o călătorie se va scumpi de la 3 lei la 3,50 lei, iar alte tipuri de titluri de călătorie vor cunoaște modificări similare.

Bilete mai scumpe cu 50 de bani

Noile prețuri propuse pentru biletele de transport urban:

  • Bilet 1 călătorie: de la 3,00 lei la 3,50 lei
  • Bilet 2 călătorii: de la 6,00 lei la 7,00 lei
  • Bilet de noapte (1 călătorie): de la 5,00 lei la 6,00 lei
  • Bilet urban 30 de minute (valabil între prima și ultima validare): de la 3,00 lei la 3,50 lei
  • Bilet urban 60 de minute: de la 6,00 lei la 7,00 lei

Printre cele mai semnificative creșteri se numără:

  • Abonament lunar, o linie: de la 90,00 lei la 108,00 lei
  • Abonament lunar, două linii: de la 122,00 lei la 147,00 lei
  • Abonament lunar, toate liniile (nominalizat): de la 177,00 lei la 213,00 lei
  • Abonament lunar, toate liniile (nenominalizat): de la 214,00 lei la 258,00 lei

De asemenea, abonamentele zilnice și săptămânale vor avea prețuri majorate. Spre exemplu, un abonament pe o zi va costa 24 de lei (față de 20), iar cel săptămânal pentru toate liniile – 68 de lei (față de 57).

Motivul invocat: creșterea indicelui prețurilor de consum

În referatul de aprobare, primarul Emil Boc argumentează necesitatea majorării tarifelor prin evoluția indicelui prețurilor de consum, aferent intervalului mai 2025 comparativ cu luna de referință precedentă (mai 2022). Solicitarea a venit din partea CTP Cluj-Napoca și a fost analizată în comisia de tarife și prețuri din cadrul Primăriei.

Documentul precizează că ajustările se bazează pe metodologia stabilită de ANRSC și pe prevederile contractului de delegare a serviciului public.

Intrare în vigoare: 1 august 2025

Dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat luni, noile tarife vor intra în vigoare începând cu 1 august 2025, conform avizului nr. 586975 din 20.06.2025 și anexei tehnice atașate.

About