Cresc sau nu tarifele la gunoi? Consiliul Județean n-a primit mandat pentru ședința în care se votează majorarea prețurilor la colectarea deșeurilor
Ședință cu scântei la Consiliul Județean Cluj. Consilierii județeni au fost convocați luni, 10 iulie, într-o ședință extraordinară cu 4 puncte pe ordinea de zi. Cel mai important, însă, a fost proiectul prin care consilierilor județeni li se cerea să acorde un mandat special reprezentantului CJ Cluj în ședința AGA ADI EcoMetropolitan Cluj, din data de 14 iulie 2023.
În 14 iulie, reprezentanții UAT-urilor din județ urmează să voteze dacă sunt de acord cu majorarea tarifelor pentru colectarea gunoiului. Compania Supercom, care se ocupă de gestionarea deșeurilor în aproape tot județul Cluj, a cerut majorarea tarifelor.
- Ca o pată de culoare: la începutul ședinței, vicepreședintele Marius Dorel Mînzat le-a cerut consilierilor să se înregistreze pentru a vedea dacă este întrunit cvorumul. Unul dintre consilieri, care are probleme tot timpul cu tehnica, a scăpat un „’tu-ți gura mă-tii!” de s-au înroșit doamnele prezente la ședință. Un coleg de-al său a intervenit și i-a atras atenția că microfoanele sunt deschise.
Revenind la ședință. ADI EcoMetropolitan Cluj a transmis solicitarea de acordare a mandatului special
reprezentatului Consiliului Județean Cluj, de a vota în cadrul ședinței AGA ADI EcoMetropolitan Cluj, din data de 14.07.2023.
Potrivit unor surse, Supercom ar fi cerut majorarea tarifelor cu 100%, invocând cheltuielile pe care le are pentru transportul și colectarea deșeurilor. Reprezentanții ADI EcoMetropolitan Cluj au consultat deconturile, dar n-au fost de acord cu propunerea Supercom; ei au propus o majorare de 15-20% a tarifelor.
Această propunere de majorare urmează să fie votată în ședința AGA a ADI EcoMetropolitan Cluj de vineri, 14 iulie.
Astăzi, în ședința extraordinară, consilierii județeni ar fi trebuit să mandateze reprezentantul CJ Cluj pentru ședința AGA din 14 iulie.
Consilierul județean Cătălin Sălăgean (USR) a propus ca persoana mandatată de Consiliul Județean să voteze împotriva majorării tarifelor propuse de Supercom.
DECLARAȚIE
„Atâta timp cât operatorul de salubritate încă nu și-a îndeplinit unul dintre principiile de bază din caietul de sarcini și din contract, respectiv instrumentul <plătește cât arunci>, nu putem accepta la nesfârșit majorări și modificări de prețuri dacă ei nu îndeplinesc această obligație elementară din contract”.
Cătălin Sălăgean, consilier județean USR Cluj
Amendamentul propus de consilierul județean al USR a fost respins.
La rândul său, directorul ADI EcoMetropolitan, Iancu Pintea (foto jos), a spus că a fost propusă majorarea tarifelor cu 15%.
DECLARAȚIE:
„Am analizat cu atenție toate documentele justificative înaintate de Supercom către noi și din suma totală pe care au cerut-o ei am aprobat undeva cam 20% față de tarifele pe care le-ați aprobat săptămâna trecută prin recalculare și cam 15% față de oferta lor financiară. Din punctul nostru de vedere, ni se pare că e justificată această majorare de tarif. S-ar putea să nu fie aprobată de către dumneavoastră sau de către UAT-uri. Supercom e îndreptățit să meargă la ANRSC (Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice – n.r.). Acolo ANRSC s-ar putea să nu verifice toate facturile, toate detaliile, și să-i aprobe 100%, există un risc. Noi, comisia, am hotărât ca 15% e justificat și legal. Am înaintat și un raport de specialitate”.
Iancu Pintea, directorul ADI EcoMetropolitan
Șefa Direcției de Dezvoltare și Investiții din CJ Cluj, Mariana Rațiu, a intervenit și a spus că majorarea tarifelor a venit ca urmare a faptului că acest tarif a fost ofertat de către Supercom în urmă cu trei ani, iar costurile au crescut între timp.
„Au venit cu documente justificate, legiuitorul ne obligă să ținem cont de acest lucru pentru că altfel nu-și pot îndeplini serviciul. Neaprobarea majorării tarifelor i-ar da operatorului dreptul să spună că din cauza asta nu-și poate exercita serviciile așa cum stabilesc obligațiile contractuale”, a explicat Mariana Rațiu.
Vicepreședintele CJ Cluj, Marius Mînzat, le-a cerut să voteze, dar proiectul a fost respins: 17 consilieri au votat „pentru”, 5 au votat „împotrivă”, 3 s-au abținut, iar 7 n-au votat.
Chiar dacă proiectul de mandatare a reprezentantului CJ Cluj în ședința AGA a fost respins, asta nu înseamnă că tarifele n-ar putea fi mărite. Totul depinde de cum vor vota reprezentanții UAT-urilor din județ în ședința AGA a EcoMetropolitan de vineri, 14 iulie.