Creșă cu 100 de locuri pentru copii în Borhanci

Autor  Ionel Lespuc   în       2 years în urmã  

A fost semnat contractul de finanțare europeană pentru creșa cu 100 de locuri (11 grupe) din cartierul Borhanci, în valoare de 18.207.852,39 lei fără T.V.A – finanțare asigurată prin P.N.R.R. Valoarea totală a investiției este estimată la 26.856.759,66 lei fără T.V.A. Urmează licitația pentru proiectarea și execuția proiectului.

Creșa are un regim de înălțime parter, cu înălțimea maximă de 5,2 m, iar suprafața construită este de 2.409 mp. Creșa este compartimentată astfel: 11 săli de dormit, 6 săli de joacă, 5 vestiare, 6 grupuri sanitare, 6 spații de depozitare, 4 holuri, o cameră personal auxiliar, o cameră portar, un vestiar personal, grup sanitar personal, birou administrație, sală multifuncțională, izolator, grup sanitar aparținători, depozit cărucioare, o sală filtru.

„Viitorul Clujului îl pregătim acum, prin investiții în educație. În total, investim peste 37 mil. euro pentru Hub-ul Educațional din Borhanci care, pe lângă creșă, mai conține o grădiniță, școală și liceu, bazin de înot și alte facilități pentru a crește calitatea vieții cetățenilor din zonă”, a transmis primarul Emil Boc.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.