CREIC din Dealul Lombului: „S-a transformat, din păcate, într-un proiect imobiliar, și nu într-un proiect din zona creației cinematografice”
Invitat în emisiunea Real Estate Agenda de la Napoca Live, realizată în colaborare cu Media9, a fost, de această dată, Doru Pop, cadru universitar la Facultatea de Teatru și Film a UBB.
Întreaga emisiune poate fi urmărită mai jos:
Profesorul Doru Pop a fost întrebat despre situația Centrului Regional de Excelență pentru Industrii Creative (CREIC), un proiect realizat din fonduri europene pe Dealul Lombului.
„Acolo sunt platouri de filmare, ar fi trebuit să fie un fel Hollywood, păstrând proporțiile, evident. Ce se întâmplă cu CREIC?”, l-a întrebat realizatorul emisiunii pe Doru Pop.
„S-a transformat, din păcate, într-un proiect imobiliar, și nu într-un proiect din zona creației cinematografice. Asta e marea problemă. Adică în loc să avem o zonă unde tinerii lucrează în ceea ce se numește <industrii creative> și să se poată dezvolta, spațiile respective sunt închiriate pentru te miri ce activități, ca să devină profitabile.
Ori noi, am mai spus asta, ar trebui să fim în concurență cu marile centre cinematografice din regiune. De exemplu, în Budapesta sunt nouă studiouri uriașe de cinema. Nu trebuie să avem nouă studiouri de cinema, dar am putea să atragem o parte dintre investitori.
Deocamdată, în cinema-ul din România, investițiile se fac la București. Dar ar fi fost o alternativă, pe modelul francez, unde Normandia are propriul său proiect de investiții cinematografice. Însă ce s-a făcut acolo (proiectul CREIC – n.r.), pe bani europeni, pe bani foarte mulți, e ceva ce nu e adecvat pentru producții cinematografice.
O mare parte din producțiile Hollywood-ului sunt produse în Europa centrală, pentru că sunt mai ieftine. Și vorbim nu numai de Budapesta, Ungaria, ci și de Praga, Cehia, sau de Croația, care datorită <Game of Thrones> s-a dezvoltat. Eu nu zic să facem <Game of Thrones> de mâine la Cluj, dar puteam să facem aceste servicii de outsourcing pe multe componente.
Există tineri foarte bine pregătiți. Și nu spun asta pentru că eu vin dintr-o facultate de specialitate. Sunt tineri de la facultatea maghiară de film, iar la Arte este o secție de producție video. Există oameni foarte calificați, foarte deștepți. Ori spațiile acelea (de la CREIC – n.r.) nu știu de către cine și nu știu cu ce scop, dar în niciun caz ele nu deservesc scopului real, respectiv industriei creative și a producției cinematografice”, a explicat profesorul clujean.
CREIC început în 2013
Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative – CREIC – construit în zona Dealului Lomb din Cluj-Napoca a fost construit pentru a fi un nou pol pentru ceea ce înseamnă activitate creativă în Cluj. Centrul s-a dorit, de la început, un punct de plecare pentru ceea ce înseamnă industrie de film la nivel local și național oferind un studio generos dedicat industriei cinematografice sau de televiziune. Centrul a fost prevăzut cu un studio de film, care se află în Corpul B al clădirii CREIC. Are o suprafață de 630 mp, iar spațiul este dedicat industriei cinematografice sau de televiziune, împreună cu spațiile pentru producție media.
La CREIC, lucrările au început din 2013, fiind realizate de Asocierea Valve International – RDV Construct -White Star International – Team Net Engineering. După circa doi ani de la ordinul de începere a lucrărilor însă constructorul a intrat în insolvență, așa că lucrările au fost întrerupte în 2015, exact în anul în care, de fapt, centrul ar fi trebuit finalizat. După încă un an, în 2016 s-a încheiat un nou contract pentru restul de lucrări, de data aceasta cu Asocierea S.C. TCI Contractor General SA – S.C. Castrum Corporation SRL. Numai construcția drumului până la clădirea CREIC a durat mai bine de șase ani.
Peste 14
milioane de euro a costat CREIC – supranumit Buftea de Cluj sau Hollywood-ul pitic.
Cine este invitatul emisiunii
Doru Pop (53 de ani) este profesor universitar doctor la Facultatea de Teatru și Televiziune, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Master în Jurnalism și Comunicare de la Universitatea Chapel Hill, Carolina de Nord, în 2002, și un doctorat în Filosofie obținut la Universitatea Babeș-Bolyai în 2003, susținând o teză despre filosofia culturii vizuale. A fost bursier Fulbright și Ron Brown în 1995-96 respectiv 2000, și a predat cursuri de film românesc și european la Bard College din New York în 2012 și visiting professor la Universitatea Columbus, Georgia în 2017. Cea mai recentă carte este Romanian New Wave Cinema (McFarland, 2014). Este autorul mai multor volume despre evoluția mass-media în România. CV-ul său, care cuprinde nu mai puțin de 16 pagini, poate fi consultat AICI.