Credit de 18 milioane de euro pentru proiectul imobiliar de lângă gară. Ajunge pentru 300 de apartamente

Proiectul rezidențial „ERA”, dezvoltat de compania Hexagon pe malurile râului Nadăș din Cluj-Napoca, a obținut o finanțare de peste 18 milioane de euro de la Libra Internet Bank. Această investiție susține prima fază a dezvoltării, care include construirea a peste 300 de apartamente, spații comerciale, zone verzi, poduri pietonale, piste de biciclete, locuri de joacă și servicii comunitare esențiale, precum creșă, grădiniță și facilități medicale.
Proiectul tocmai a primit autorizația de construire.
Florin Mariș, CEO al Hexagon, a subliniat importanța acestui proiect în strategia companiei: „Proiectul ERA reprezintă un pilon esențial în strategia de dezvoltare a Hexagon: crearea de comunități sustenabile, eficiența prin densificare și proximitate, precum și integrarea unor soluții tehnice inovatoare și accesibile. Acordarea finanțării pentru prima fază de dezvoltare este o validare importantă a succesului proiectului și a expertizei echipei noastre.”
Un aspect distinctiv al proiectului ERA este amenajarea malurilor râului Nadăș, unde vor fi create peste două hectare de spații verzi, incluzând alei de promenadă, locuri de joacă și zone de relaxare. De asemenea, se va construi un pod pietonal și velo peste râul Nadăș, facilitând conectivitatea pietonilor și a bicicliștilor.
Din punct de vedere tehnologic, proiectul integrează soluții sustenabile menite să reducă impactul asupra mediului, precum încălzire și răcire prin tavane utilizând pompe de căldură, energie geotermală, panouri fotovoltaice și jaluzele automate, parte dintr-o anvelopă de clădire cu performanță energetică ridicată.
Hexagon a achiziționat în 2023 un teren de 7 hectare, reprezentând fosta platformă Tehnofrig din Cluj-Napoca, și a anunțat un proiect de regenerare urbană în valoare de 300 milioane euro. Proiectul ERA face parte din această inițiativă amplă de revitalizare urbană, având ca obiectiv crearea unui mediu de viață modern și sustenabil pentru comunitatea locală.