COVID-19. Măsurile luate de CJSU Cluj pentru fiecare localitate

Autor  admin   în       2 years în urmã     1031 Vizualizări.  

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj a aprobat hotărârea privind prelungirea, începând cu 22 ianuarie, a restricțiilor impuse în localități, în funcție de rata de incidență a cazurilor COVID-19. 

Ce se-ntâmplă în localitățile cu o rată mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori

În localităţile din județ în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori participarea persoanelor la activităţi, în spațiile închise sau deschise, se va putea face până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, între orele 5.00-22.00.

Participarea persoanelor va fi permisă în limita a 30% din capacitatea maximă a spaţiului în localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori, printre care se află și Cluj-Napoca. Restricțiile cuprinse în Hotărârea CJSU Cluj poate fi citită dacă intri pe acest link.

De la această regulă sunt exceptaţi operatorii economici a căror activitate de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase, unde este permisă participarea până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în localităţile în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Aceşti operatori sunt restricţionaţi la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în situaţia în care rata de incidenţă cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Aceeaşi măsură se aplică şi în ceea ce priveşte activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora.

Masca este obligatorie și în spațiile deschise

Masca de protecție este obligatorie și în spațiile deschise. Există, însă, câteva categorii de persoane care sunt scutite de la portul măștii:

  • copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
  •  persoanele care sunt singure în birou;
  • prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  • reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  • vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public;
  •  persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.

Cum se vor desfășura activitățile sportive, culturale sau recretive în această rată de infectare

  • în spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu
    participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—
    22,00, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între persoane și purtarea măștii de protecție.
    Repartizarea spectatorilor se face pe întreaga suprafață a spațiului;
  • organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—22,00 și cu purtarea măștii de protecție;
  • organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane, în intervalul orar 5,00—22,00, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție;
  • se permite organizarea de cursuri de instruire, inclusiv cele de formare profesională care necesită activități practice, workshopuri, conferințe, precum și cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în interior sau în exterior, dar nu mai mult de 150 de persoane, în intervalul orar 5,00—22,00, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de protecție sanitară;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—22,00;
  • activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—22,00;

Ce se întâmplă acolo unde unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori, dar mai mică de 3/1.000

  • în spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României
    cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul
    orar 5,00—22,00, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între persoane și purtarea
    măștii de protecție;
  • organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—22,00 și cu purtarea măștii de protecție;
  • organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 500 de persoane, în intervalul orar 5,00—22,00, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție;
  • se permite organizarea de cursuri de instruire, inclusiv cele de formare profesională care necesită activități practice, workshopuri, conferințe, precum și cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea persoanelor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, în interior sau în exterior, dar nu mai mult de 100 de persoane, în intervalul orar 5,00—22,00, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de protecție sanitară;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—22,00;
  • activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00—22,00;

Ce se întâmplă în localitățile în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori

Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2 sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferinţe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive şi altele asemenea), precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii deschise sau închise, cu excepţia anumitor evenimente:

  • în spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 05ºº-22ºº, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între persoane şi purtarea măştii de protecţie. Repartizarea spectatorilor se face pe întreaga suprafață a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care au trecut prin infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile;
  • Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 500 de persoane, în intervalul orar 05ºº-22ºº, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie;
  • se permite organizarea de cursuri de instruire, inclusiv cele de formare profesională care necesită activităţi practice, workshopuri, conferinţe, precum şi cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu participarea persoanelor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în interior sau în exterior, dar nu mai mult de 100 de persoane, în intervalul orar 05ºº-22ºº, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară;
  • activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară;
  • organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu respectarea regulilor de protecţie sanitară;
  • se permite, în condiţiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, cu modificările ulterioare, organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu purtarea măştii de protecţie;
  • activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună;
  • se permite desfășurarea activităților de prevenire și combatere a pestei porcine africane prin vânători colective la care pot participa maximum 20 de persoane;
  • activitatea restaurantelor și cafenelelor este permisă în interior în intervalul 05:00-22:00, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și cu respectarea obligațiilor stabilite prin ordin comun al ministerelor sănătății și economiei.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.