Copiii preînscriși la o creșă privată, descalificați la creșele publice. „Este un abuz”
Consilierul local Alexandra Oană, de la USR, a criticat modul în care s-au făcut, anul acesta, înscrierile la creșele de stat. În ciuda planurilor ajunțate de Primărie, locurile de la creșele publice nu sunt suficiente.
„Înscrierea la creșă s-a făcut fizic, cu dosar cu șină, nu în format online, fapt care a dus la formarea de cozi și la ore întregi pierdute de părinți pentru depunerea documentelor”, a fost o primă critică formulată de Alexandra Oană.
În mod inexplicabil, Primăria a introdus anul acesta un criteriu nou de selecție a copiilor. „A fost introdus un criteriu nou, pe care părinții l-au aflat chiar la depunerea dosarelor. Preînscrierea la o creșă privată descalifica automat copilul de la un loc într-o creșă publică. În Cluj exista acest obicei al părinților, care știu ca locurile la stat sunt o loterie pe care copilul poate să o câștige sau să o piardă. Își preinscriu copilul la o creșă privată, ca o plasă de siguranță pentru cazul în care copilul nu este acceptat la creșă publică. Faptul că acest criteriu nu a fost anunțat din timp este un abuz”, a afirmat consilierul local.
Primarul Emil Boc dă vina pe primarii din zona metropolitană că nu au construit creșe și grădinițe, iar locuitorii de acolo își aduc copiii la Cluj. Numai că mulți dintre cetățenii din zona metropolitană sunt clujeni mutați, iar asta nu neapărat de bunăvoie. Blocarea dezvoltării imobiliare în municipiu și, implicit creșterea aberantă a prețului la metrul pătrat util, i-a alungat efectiv pe mulți dintre clujeni în Florești, Baciu sau Apahida.