“Cooperativa” Sopor. Dacă trec testul ăsta, clujenii chiar sunt tari

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã     1997 Vizualizări.  

Testul suprem pentru clujenii care au terenuri în zona Sopor. Primăria și arhitecții îi invită pe proprietari la dezbateri, pentru a discuta pe marginea proiectului imobiliar gândit acolo în urma unui concurs de soluții.

Ideal ar fi ca proprietarii din Sopor să se asocieze și să împartă profitul realizat în urma valorificării viitoarelor construcții în funcție de terenul cu care a intrat fiecare în “cooperativă”. Dar se va putea face acest lucru? Românii nu au o părere prea grozavă despre structurile de tip asociativ. Așa că, dacă trec testul ăsta, clujenii chiar sunt tari.

Dezbaterile au început marți și se realizează pe parcele: 16 martie – zona UV6, 17 martie – zona E, 18 martie – zona A,B,C,D, 23 martie – zona UV1a si UV1b, 24 martie – zona UV2a si UV2b, 30 martie – zona UV3, 31 martie – zona UV4, 1 aprilie – zona UV5a și UV5b, 7 aprilie – zona UV7. Evident, întâlnirile se fac online.

“A avut loc identificarea tuturor proprietarilor de terenuri din zona, în vederea notificării acestora. Se organizează, prin concursul Primăriei Cluj-Napoca, ședințe de lucru cu grupe de proprietari pe diferite zone, ce corespund cu posibilele etape de dezvoltare ale cartierului. Scopul acestor întâlniri va fi o mediere urbană între administrația locală și proprietarii privați. Vor avea loc prezentarea propunerilor de implementare ale proiectului, calibrarea reglementărilor urbanistice în urma diferitelor solicitări sau sesizări primite din partea proprietarilor și încurajarea înființării asocierilor de proprietari corespunzătoare diferitelor zone cu terenuri private. După concluziile acestor consultări se va trece la elaborarea finală a PUZ-ului și a Regulamentului de urbanism aferent acestuia”, a spus arhitectul Vlad Sebastian Rusu, liderul echipei care a proiectat cartierul.

Practic, după 7 aprilie vom ști dacă avem o mare asociere în Sopor sau un mare scandal. 🙂

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.