Controalele anunțate ale autorităților clujene în căminele de vârstnici n-au scos la iveală orori precum cele din „azilul groazei”. S-au dat doar niște amenzi
Reprezentanții Prefecturii Cluj, alături de echipe de la IPJ Cluj, ISU, ITM, DSP, DSVSA, AJPIS și Protecția Consumatorului au făcut controale în 12 din cele 87 de centre rezidențiale, publice și private, vârstnici, adulți cu dizabilități și copii din județ.
Controalele au venit în contextul scandalului izbucnit în „azilele groazei” din orașul Voluntari și din județul Ilfov. Controalele s-au soldat cu 36 de amenzi în valoare de 327.500 de lei. Niciun cămin n-a fost închis, potrivit comunicatului transmis presei de către reprezentanții Prefecturii Cluj. Numele unităților controlate n-au fost făcute publice.
„La nivelul județului Cluj au fost demarate controale în echipe mixte ( ISU, IPJ, ITM, DSP, DSVSA, AJPIS, Protecția Consumatorului) începând de ieri, conform unei planificări pe zone realizată împreună cu AJPIS.
➡️ În județ sunt 87 de centre rezidențiale, publice și private, vârstnici, adulți cu dizabilități și copii.
➡️ Au fost constituite 3 echipe care intervin concomitent, dat fiind numărul mare al acestor furnizori de servicii sociale, fiecare instituție realizând controlul în baza legislației și a procedurilor proprii.
☑️ În prima zi au fost verificate 12 centre. Au fost constatate o serie de nereguli și au fost aplicate avertismente și sancțiuni pentru: produse expirate, lipsa unor proceduri sau documente, lipsa personalului de specialitate, absența verificării și întreținerii periodice a instalației electrice, a documentelor specifice pe linia apărării împotriva incendiilor, lipsa analizei de risc la securitatea fizică, nestabilirea modelelor de meniu de alimentație zilnică în baza recomandărilor medicului nutriționist sau a asistentului dietetician, conform standardului minim de calitate, precum lipsuri în gestionarea corespunzătoare a deșeurilor periculoase.
Au fost administrate următoarele măsuri:
- 36 amenzi – cuantum total 327.500 de lei;
- 106 avertismente;
- 0 suspendate;
- 0 închise”, se arată în comunicatul Prefecturii Cluj.