Continuă campania de screening gratuit pentru depistarea „tulburării de spectru autist”. Un copil din 36 prezintă formele acestei afecțiuni

Autor  admin   în       1 year în urmã  

Direcția Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Cluj continuă campania de screening gratuit dedicat identificării precoce a „tulburării de spectru autist”. Instituția se află sub autoritatea Consiliului Județean Cluj.

Astfel, pe parcursul întregii luni aprilie, de luni până joi, în intervalul orar 12.00-14.00, părinții care sesizează anumite semne specifice autismului sunt așteptați la sediul Centrului Comunitar Județean Cluj situat pe strada Albert Einstein, la numărul 14.

În cadrul sesiunilor de informare și conștientizare, terapeuții Centrului de zi de recuperare pentru copii cu autism din cadrul DGASPC Cluj vor oferi părinților informații de specialitate cu privire la dezvoltarea copiilor și la simptomele asociate tulburării de spectru autist. De asemenea, pentru acei părinți care vin însoțiți de copiii lor, vor fi realizate activități de screening specifice, pentru depistarea timpurie a modificărilor pe care aceștia le întâmpină în dezvoltarea psiho-socială.

DECLARAȚIE

„Decizia de a continua campania de screening pentru depistarea precoce a autismului este extrem de binevenită, mai ales în contextul numeroaselor solicitări pe care le-am primit de la părinții care n-au reușit să ajungă la sesiunea programată în cursul zilei de ieri”.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

În ceea ce privește sesiunea de screening organizată în cursul zilei de marți, 2 aprilie, în cele trei ore dedicate activității au participat 15 părinți, iar în cazul a doi copii au fost înregistrate scoruri ridicate la evaluare. Aceștia au fost redirecționați către un medic specializat în psihiatrie pediatrica, pentru realizarea unei evaluări complexe.

1

din 36 de copii prezintă tulburări specifice acestei afecțiuni.

Consiliul Județean Cluj și DGASPC Cluj doresc să tragă un semnal de alarmă cu privire la creșterea incidenței acestei tulburări psihice ce afectează, conform celor mai recente date, 1 din 36 de copii. Astfel, conform acestei statistici deloc încurajatoare, se recomandă ca părinții să identifice, inclusiv cu ajutorul specialiștilor, primele semne ale existenței unei tulburări de spectru autist, astfel încât terapia specifică să debuteze cât mai repede, cu șanse reale de recuperare. Dintre semnele cele mai uzuale ale autismului amintim: mișcări repetitive, evitarea contactului vizual sau a atingerilor, întârzieri în vorbire, repetarea unor cuvinte sau fraze (ecolalia), manifestări ale unor ticuri (fluturatul mâinilor), etc.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.