Consiliul Local a aprobat indicatorii pentru trei drumuri noi care vor lega Clujul de centura metropolitană. Investiție de peste 136 milioane lei

Autor  Ionel Lespuc   în       1 zi în urmã  

Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat astăzi, în ședință ordinară, indicatorii tehnico-economici pentru trei drumuri de legătură ce vor conecta cartierele orașului la viitoarea centură metropolitană. Este vorba despre valorile maxime care vor sta la baza licitațiilor pentru proiectare și execuție.

Aceste drumuri – DL22, DL23 și DL24 – nu sunt incluse în finanțarea europeană aferentă centurii și bretelelor principale, astfel că vor fi realizate din bugetul local și alte surse legale. În total, investițiile aprobate depășesc 136 milioane de lei fără TVA.

Ce spun proiectanții: fără camioane, cu piste de biciclete

În ședință a intervenit și Silviu Tegzesiu, reprezentantul firmei care a elaborat studiile de fezabilitate. El a oferit mai multe detalii tehnice privind limitările și soluțiile identificate în proiect:

„Am pornit de la câteva premise clare: în Nodul 8 al centurii nu se va putea ieși decât cu vehicule mici, pentru că rețeaua stradală din continuare nu permite un trafic greu. Vorbim de străzi cu declivități mari, de 10–12%, cu probleme deosebite în zona intersecțiilor.”

„Prin proiectele propuse, am urmărit două lucruri: să asigurăm un acces facil la centură și să asigurăm conexiuni cu pistele de biciclete ce vor fi amenajate de-a lungul centurii. Peste tot unde am proiectat drumuri, am inclus și piste, acolo unde spațiul a permis.”

Tegzesiu a detaliat că strada Basarabiei (DL22), de exemplu, va avea o parte carosabilă de 7 metri lățime, spații verzi laterale de 1,5–2 metri, piste de biciclete și trotuare, în funcție de configurația terenului. Aproximativ jumătate din traseul acestui drum este deja construit.

Cele trei drumuri și datele-cheie

DL22 – Legătura cu Aleea Bâlea

  • De la Nodul 8 al centurii către zona Cernăuți – Basarabiei – Dimitrie Gusti – Aleea Bâlea
  • Lungime: 872 m
  • Carosabil: 8.680 mp
  • Pistă biciclete: 2.840 mp
  • Spații verzi: 4.400 mp
  • 4 stații de transport în comun
  • Valoare estimată: 80.021.695 lei (fără TVA)
  • Durată: 24 luni (3 luni proiectare, 3 achiziție, 18 execuție)

DL23 – Conexiune în Mănăștur

  • Între str. Basarabiei și intersecția cu str. Mehedinți (prin Bucovina – Huedinului)
  • Lungime: 697 m
  • Carosabil: 6.270 mp (lățime 6–7 m)
  • Spații verzi: 1.933 mp
  • Valoare estimată: 28.296.916 lei (fără TVA)
  • Durată: 24 luni

DL24 – Zona Edgar Quinet – Făget

  • Pe versantul stâng al Văii Popii, între pădurea Bisericii și zona Fundătura
  • Lungime: 820 m
  • Carosabil: 8.028 mp
  • Spații verzi: 2.019 mp
  • 3 stații de transport în comun
  • Valoare estimată: 27.674.426 lei (fără TVA)
  • Durată: 24 luni

Odată cu aprobarea acestor indicatori, Primăria Cluj-Napoca va putea lansa licitațiile pentru proiectare și execuție, în paralel cu demersurile de expropriere necesare pe coridoarele deja identificate.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.