Consiliul Județean Cluj, partener al Consorțiului pentru învățământului dual clujean. Proiect finanțat din PNRR – 21 milioane de euro

Autor  admin   în       1 year în urmã     824 Vizualizări.  

Consiliul Județean Cluj a aprobat, în cadrul ședinței extraordinare, convocată de îndată, de miercuri, încheierea unui contract de parteneriat pentru constituirea „Consorțiului pentru Învățământul Dual Clujean”.

Finanțarea proiectului ar urma să fie asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență – până la 21 de milioane de euro.

Consorțiul format din USAMV, UBB, UTCN și UMF

Acest demers a fost inițiat de către Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, alături de Universitatea ,,Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

DECLARAȚIE

 „Susținem implementarea acestui proiect de anvergură, necesar atât pentru viitorii absolvenți cât și pentru angajatori. Avem întreaga convingere că această inițiativă își va dovedi utilitatea și îi asigurăm pe toți partenerii noștri de întreaga susținere”.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

O nevoie stringentă

„Piața muncii are o nevoie stringentă de personal calificat în toate domeniile de activitate, existând necesitatea dobândirii unor aptitiudini practice încă din perioada școlarizării. Prin acest efort comun, tinerii vor putea beneficia de îndrumarea și expertiza specialiștilor implicați” , a declarat Vákár István, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.

Scopul principal: asigurarea educației și formării profesionale în sistem dual

Scopul principal al Consorțiului îl reprezintă asigurarea educației și formării profesionale inițiale în sistem dual, prin dezvoltarea de parteneriate cu operatorii economici sau cu alți parteneri relevanți pentru a adapta educația și formarea profesională la cerințele pieței muncii.

În acest sens, cei 24 de membri semnatari ai contractului, instituții de învățământ, autorități publice și operatori economici, deopotrivă, vor participa în comun la pregătirea și depunerea Proiectului din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), cu denumirea „Dezvoltarea Consorțiului de Învățământ Dual Clujean”.

Concret, acțiunile din cadrul proiectului vizează o serie de investiții constând în construcții noi, reparații capitale, consolidări, precum și a altor categorii de cheltuieli pentru dezvoltarea Campusului, pe un teren proprietate a USAMV Cluj-Napoca și asigurarea condițiilor necesare derulării procesului educațional și de formare profesională.

Contractul, încheiat pe o perioadă de 15 ani, reunește efortul comun al tuturor actorilor implicați în vederea facilitării inserției absolvenților învățământului dual pe piața muncii.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.