Consiliul Județean Cluj cheltuie aproape o jumătate de milion de lei pentru repararea unor acoperișuri

Autor  admin   în       2 years în urmã     364 Vizualizări.  

Consiliul Județean Cluj a aprobat alocarea sumei de 435.400 lei, din fondul de rezervă al bugetului propriu, pentru efectuarea unor lucrări în regim de urgență la trei școli clujene.

Potrivit reprezentanților CJ Cluj, au fost alocați 170.000 de lei comunei Cămărașu pentru repararea acoperișului la Școala gimnazială Cămărașu.

Tot 170.000 de lei au fost aprobați pentru comuna Chiuiești în vederea derulării lucrărilor de reparații la acoperișul Școlii gimnaziale Chiuiești. De asemenea, 95.400 de lei au fost alocați comunei Săndulești pentru realizarea lucrărilor de reparații la acoperișul Școlii Gimnaziale „Simion Balint” Copăceni.

„Fondurile acordate vor contribui la îmbunătățirea infrastructurii școlare și a condițiilor de învățare oferite elevilor. Considerăm că toți tinerii, atât cei din mediul urban, cât și din mediul rural, trebuie să aibă, în egală măsură, acces la o educație de calitate”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj. 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.