Concurență pentru Elf. Școală publică aprobată în Bună Ziua
Primăria Cluj-Napoca construiește o școală în cartierul Bună Ziua și concurează astfel Liceul Teoretic privat „Elf”, care s-a instalat anul trecut în același cartier. Noua unitate de învățământ ar urma să aibă clase de școală primară și gimnaziu.
Deocamdată demersurile se află în faza actelor: s-a elaborat planul urbanistic zonal, avizat favorabil de arhitectul-șef al municipiului. Acesta servește ca studiu de fezabilitate pentru o licitație de proiectare și execuție.
15.583,29
de metri pătrați este suprafața totală a terenului studiat.
Terenul care a generat PUZ are suprafața de un hectare și jumătate și are în partea nordică un front la strada Bună Ziua, iar pe celelalte laturi se învecinează cu terenuri aflate în proprietatea unor persoane fizice sau juridice. Cu acest prilej, trotuarul va fi lărgit la 2,7 metri.
Terenul se învecinează cu parcela pe care se va amenaja Parcul „Bună Ziua”. Asta înseamnă că zona va fi verde și foarte ofertantă pentru copii. 20% din parcela studiată va fi de asemenea amenajată ca spațiu natural.
Apel pentru școala din Bună Ziua. Cum ar veni: „Mișcați-vă, că pierdem banii!”
Conform documentației tehnice, construcția propusă va avea subsol, parter, patru etaje întregi și unul retras sau o mansardă.
Suprafață construită ar urma să fie de cel mult 7.200 metri pătrați, iar cea desfășurată, de 26.400 metri pătrați. Înălțimea maximă până la acoperiș va fi de 18 metri.
30
de locuri de parcare prevede proiectul.
Suprafața utilă a construcției va fi de aproximativ 6.000 mp, de unde rezultă un minimum de 30 de locuri de parcare auto și 60 de locuri de parcare pentru biciclete.
Zona cartierului Bună Ziua este preponderent rezidențială, caracterizată de locuințe individuale, locuințe colective, construcții mixte (comerț, servicii, clinică medicală, benzinărie, restaurante, sală de fitness etc.), construcții cu activități economice și instituții și servicii publice.
Proiectul a fost realizat de biroul de arhitectură și urbanism Arhi Box din Cluj-Napoca.