Comune europene: rețeaua de gaze naturale s-a extins în Someșu Rece
Joi au fost recepționate lucrările privind extinderea rețelei de gaze naturale în comuna Gilău.
„Rețeaua de gaze naturale a fost extinsă de la Gilău către Someșu Rece, pe o lungime de 9.000 de metri liniari. Beneficiază de această extindere atât școala, Casa de Cultură, biserica, dar și 300 de familii din sat. Rețeaua este gata, noi acum o recepționăm, însă va funcționa cel mai probabil de la începutul lunii septembrie. Proiectul a costat peste 3,5 milioane de lei, cea mai mare parte din sumă provenind de la bugetul local al comunei Gilău. Am primit însă ajutor financiar și de la Consiliul Județean, respectiv de la Delgaz Grid”, a transmis primarul din Gilău, Gelu Topan.
Consiliul Județean Cluj a contribuit la realizarea rețelei centralizate de gaze naturale din comuna Gilău, alocând, în acest sens, suma de 1.000.000 de lei.
„Prin intermediul acestei investiții vom asigura cetățenilor comunei Gilău condiții de trai la standarde europene. Este un pas important în demersul nostru de a moderniza comunele clujene și de a reduce discrepanțele dintre mediul rural și cel urban.”, a spus Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj
După recepționarea lucrărilor urmează punerea rețelei în funcțiune, care se va materializa în următoarele trei – patru săptămâni.