Comparația lui Boc privind pandemia. “Se va putea desfășura Untold”
“Pe baza datelor și estimărilor, se va putea desfășura Untold”, a spus astăzi Emil Boc, la Napoca FM. Acesta a vorbit despre valul al patrulea și a făcut o comparație interesantă. În 18 august 2020 erau 1.014 cazuri din peste 21.000 de teste, cu o rată de pozitivare de 4,8, iar în 18 august 2021 erau 541 de cazuri confirmate din peste 35.000 de teste, cu o rată de pozitivare de 1,5. Sunt de șapte ori mai puține decese și de trei ori mai puține persoane la terapie intensivă.
“Valul al patrulea va fi diminuat față de ce am avut până acum și asta pentru că s-au vaccinat peste cinci milioane de români. Am un optimism prudent, rațional, cu îndemn către vaccinare, care salvează vieți”, a subliniat primarul.
Conform estimărilor lui Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, numărul cazurilor noi ar urma să fie în septembrie de cel mult 1.500 – 1.600 pe zi.
Festivalul Untold va avea loc anul acesta între 9 și 12 septembrie.