Comisarul european maghiar și-a depășit atribuțiile, în România

Autor  Sorin Tolan   în       5 years în urmã     892 Vizualizări.  

Comisarul european pentru educație, cultură, tineret și sport, maghiarul Tibor Navracsics, aflat în România pentru o scurtă vizită, a vorbit despre situația de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. Deși a recunoscut că nu are atribuții privind coordonarea învățământului din statele Uniunii Europene și că respectă autonomia universitară, acesta a ținut să facă unele comentarii privind linia în limba engleză care se pregătește la UMFST Târgu Mureș.

Comisarul european s-a arătat solidar cu profesorii maghiari care sunt nemulțumiți că va exista o linie separată de limba engleză, dar nu și una separată de maghiară.

Comisarul european a pus lupa pe profesorii maghiar ai universității mureșene. “Nu există în acest moment un consens între reprezentanții liniei maghiare privind viitorul universității. Mai întâi trebuie să se pună de acord partea maghiară și apoi să poarte un dialog constructiv cu managementul românesc”, a spus Navracsics.

Senatul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş a decis înfiinţarea unei facultăţi cu predare în limba engleză. Profesorul universitar Béla Szabó, conducătorul liniei maghiare, a declarat că a aflat despre decizie de la colegii săi români, deoarece membrii liniei maghiare nu mai participă, în semn de protest, din octombrie, la şedinţele senatului universităţii. Din informaţiile pe care le deţine, senatul a decis să ceară Ministerului Educaţiei aprobarea pentru înfiinţarea unei facultăţi cu limba de predare engleză.

Navracsics a comentat și schimbarea regulamentelor examenelor scrise. “Să schimbi regulile cu o săptămâna sau două înainte de sesiune nu este o rezolvare fericită față de studenți. Sper ca discuțiile constante care au loc între reprezentanți UDMR și conducerea universității să ducă la o soluție constructivă”, a declarat Navracsics.

Pozițiile lui Navracsics sunt departe de a fi extremiste, însă ele nu se regăsesc în fișa postului său. Una dintre regulile importante la nivel internațional, promovată de Comisia Europeană, este neimplicarea politicului în autonomia universitară. Comisarul european are ca atribuții rezolvarea unor probleme de nivel european, acordaje fine între state și eventuale evenimente comune, nicidecum să încerce influențarea deciziilor luate de unele instituții de învățământ.

În acest caz, poziția lui Navracsics este cu atât mai subiectivă cu cât el provine din Ungaria și se alătură cauzei profesorilor/studenților de etnie maghiară.

Interesul care trebuie sa primeze este cel al studentului, iar observația de bază ar fi că modificările de substanță din ultimii ani din cadrul universității mureșene au produs efecte pozitive.

Cu ocazia vizitei sale în România, Navracsics a lăudat și decizia Ungariei de a sprijini financiar cluburile private de fotbal Sepsi Sfântu Gheorghe și Csikszereda. A spus că este un demers împotriva obezității. Comisarul european provine din Fidesz, partidul înființat de premierul Ungariei, Viktor Orban.

About