Clujul își propune bandă dedicată pe toată axa est-vest a orașului

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã  

Consiliul Local aprobă luni, într-o ședință extraordinară, coridorul de mobilitate pe axa est-vest, în vederea depunerii pentru exercițiul financiar al Comisiei Europene 2021-2027. Astfel, Clujul va putea obține până la 25 de milioane de euro din fonduri europene, pentru modernizarea acestui culoar. Aprobarea acestor coridoare este prevăzută expres de ordonanța de urgență 88 din 27 mai.

Cum vor fi folosiți banii? Încă nu este stabilit exact, însă hotărârea de Consiliu Local deschide posibilitatea viitoarelor accesări de fonduri. Se știe deja că urmează să se continue banda dedicată pentru mijloacele de transport pe toată axa est-vest. Pentru acest lucru, de exemplu, Clujul trebuie să realizeze proiectul din zona USAMV, cu lărgirea arterelor Calea Mănăștur și Mărginașă.

În hotărâre au fost incluse mai multe străzi, astfel încât să existe un cadru mai larg pentru viitoare intervenții.

Vă reamintesc să există deja constructor stabilit pentru modernizarea Bulevardului 21 Decembrie, de la biserica Sf. Petru până la Piața Unirii. Și aici sunt prevăzute clar benzi dedicate, dar și piste pentru biciclete.

În proiect se vorbește și despre linia de tramvai, de la Bucium până în zona Auchan. Aceasta ar putea sau nu să aibă culoar dedicat; deocamdată, în Primărie nu există o intenție clară în direcția separării de trafic.

Ovidiu Cîmpean este director în cadrul Primăriei, responsabil cu proiectele pe fonduri europene. L-am rugat să ne explice ideea HCL-ului de azi. “Pot fi gândite mai multe proiecte pe acest culoar de mobilitate, cu accent pe mobilitatea urbană sustenabilă: transport in comun, piste de biciclete și spații pietonale”, a spus Cîmpean. Rugat să dea un exemplu, Cîmpean a spus că Piața Mărăști ar putea din modernizată cu ajutorul fondurilor obținute prin susținerea mobilității sustenabile pe axa est-vest.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.