CLUJUL IMOBILIAR. O clădire istorică din centrul Clujului, veche de 300 de ani, este de vânzare. Imobilul are 9 apartamente
O clădire istorică din centrul Clujului, construită în urmă cu trei secole, a fost scoasă la vânzare. Cunoscută sub numele de „Casa Aurarului”, clădirea are prețul de vânzare de 2,1 milioane de euro.
9
apartamente are, în total, Casa Aurarului din centrul orașului
„De vânzare Casa Aurarului! Clădire istorică de renaștere târzie situată în centrul Clujului pe strada I.C. Brătianu. Imobil cu nouă apartamente, pivniță, pod mansardabil și curte, situat pe o stradă exclusivistă cu 10 instituții, proprietatea se pretează pentru investiție/muzeu/instituție/boutique hotel cu restaurant și terasă/air bnb/etc. Situația juridică impecabilă”, se arată în anunț.
Clădirea este situată pe strada I.C. Bratăianu, în aproapiere de Academia de Muzică și la 3 – 400 de metri de Piața Unirii.
Teren de 325 de metri pătrați
„Terenul este de 325 mp, amprenta la sol 251 mp. Are pivniţă, parter, etaj şi pod 5 m. Mai este un corp de clădire unde avem certificat de urbanism pentru a putea construi cu un regim de înălţime etaj+mansardă. În perioada interbelică a funcţionat o pensiune. Avem depus proiect pentru reabilitarea faţadei. Pivniţa are aproximativ 130 mp, parter 170 mp, la etaj sunt 150 mp, curtea are 74 mp, podul 140 mp, astfel că este vorba despre aproximativ 800 mp. Preţul din dosarul de preempţiune este 2,1 milioane euro. Însă, mă îndoiesc că primăria este interesată de această investiţie”, a declarat proprietarul imobilului.
Actualii proprietari se străduiesc de mai mult timp să vândă clădirea, dar până acum n-au reușit încă.
Construită în urmă cu 300 de ani
Casa Aurarului (sau Casa breselei aurarilor) se află la intersecţia dintre Uliţa Regală (I.C. Brătianu) şi Uliţa Minoriţilor (str. Hermann Oberth). Această casă a fost construită între anii 1724–1725, după cum arată şi ancadramentele ferestrelor de la parter şi a fost locuinţa şi atelierul aurarului Ujhelyi Gabor. Pe aceste ancadramente au fost sculptate potire, anul 1724 şi iniţialele U.G. şi Sz.A, după numele meşterului aurar şi al soţiei sale, Szolosi Anna. Este cea mai bine păstrată casă orăşenească în stilul Renaşterii târzii.