CLUJUL IMOBILIAR. Cât costă un apartament „premium” de 4 camere în blocul Semilună, de lângă Parcul Rozelor. GALERIE FOTO

Autor  Tudor Știrbu   în       1 year în urmã     22523 Vizualizări.  

O agenție imobiliară a scos la vânzare un apartament de 4 camere într-un imobil de referință al Clujului: blocul Semilună de lângă Parcul Rozelor. 

135

de metri pătrați este suprafața utilă a apartamentului din blocul Semilună.

Sigur, apartamentul nu e de colo și e considerat „premium lux”. Are o suprafață utilă de 135 mp, este situat la etajul 5, are o bucătărie, 2 băi și o terasă cu vedere la parc + 2 locuri de parcare la subsol. Blocul are 10 etaje și este construit în 2008. Conform anunțului, apartamentul dispune de „finisaje premium” și dotări de ultimă oră.

Dacă apartametnul e considerat „premium lux”, prețul e pe măsură: 498.000 de euro (3.688,89 €/mp).

Anunțul agenției: „Premium. Raritate”.  „Intri în garajul din subteran și alegi unul dintre cele 2 locuri pe care le deții. De asemenea, îți poți incarca cu usurință mașina electrică, locurile de parcare fiind prevăzute cu contor separat pentru stația de încărcare. Urci cu liftul la etajul 5 si te intampina apartamentul tau de 4 camere cu o suprafata generoasa de 135 de mp – lucru ce ne confirma ca si pentru dezvoltator calitatea vietii si confortul familiei au fost importante. Încă de la intrare simți nivelul premium pe care designer-ul l-a setat prin alegerea configuratiei, finisajelor si a mobilierului.   Living-ul, zona in care iti petreci cea mai mare parte din zi, are o suprafata generoasa si este inundat, prin geamurile mari, de lumina naturala pe tot parcursul zilei. Mobilierul, iluminatul ambiental cat si zona de entertainment fac din momentele petrecute acasa o placere. Bucataria, mobilata si utilata premium, este indeajuns de incapatoare chiar si pentru bucatarii exigenti si este separata de zona de living prin perete de sticla. Dispui si de un frigider special pentru actuala sau viitoare ta colectie de vinuri. Cele 2 dormitoare sunt dotate cu paturi matrimoniale si iti ofera intimitatea si linistea de care ai nevoie dupa o zi plina. Unul dintre acestea dispune si de o baie proprie cu dus walk-in si de un pat pentru copii. A doua baie dotata cu vana deserveste restul apartamentului. Cea de-a patra incapere a fost gandita ca un dressing încăpător pentru a evita aglomerarea incaperilor cu mobilier si a oferi un spatiu mult mai deschis. Fie că dorești să admiri priveliștea superbă sau că dorești să iti servești băutura preferată, terasa generoasă îți oferă spațiul necesar pentru relaxare. Arhitectura unica a blocului face ca terasa in forma de „U”, dispusa pe toata suprafata apartamentului, sa fie unica si sa iti ofere o perspectiva diferita asupra panoramei. De asemenea, ai acces pe terasă din fiecare cameră”, se arată în anunțul agenției imobiliare. Foto: imobliare.ro/RE/MAX Infinity

About