CLUJUL IMOBILIAR. Casă aflată în apropiere de Sala Polivalentă, scoasă la vânzare cu nici 100.000 de euro. Ieftin, dar are niște neajunsuri

O agenție imobiliară din Cluj a scos la vânzare o casă aproape de zona centrală a orașului, la prețul unui apartament cu o cameră din Mănăștur. Casa se află în apropiere de Cluj Arena/Sala Polivalentă, dar … Și aici vin punctele de suspensie. Deoarece casa are o suprafață utilă de numai 35 de metri pătrați și o curte de 79 mp, pe care, potrivit anunțului, o împarte cu un vecin.
95.000
de euro este prețul cerut de agenție pe acest imobil.
Sigur, la ce sume se vehiculează în Cluj, și mai ales într-o zonă ca aceasta, 95.000 de euro n-ar părea cam mult. În plus, e foarte posibil ca proprietarul să caute un client cu bani care să-și poată permite să dea această sumă, căruia să nu-i fie greu să mai cheltuiască mai multe zeci de mii de euro pentru lucrările de reconstrucție/renovare.
Agenția n-a atașat nicio imagine cu imobilul scos la vânzare, ci doar cu zona în care se află, deci este foarte posibil ca acesta să fie într-o stare avansată de degradare. Așadar, atenție!
Anunțul agenției imobiliare
„Vă oferim spre vânzare o casă situată în zona Parcului Mare, respectiv Sala Polivalentă, aproape de toate facilitățile orașului. Casa este dispusă pe un singur nivel, are o suprafață de 35 mp și o curte de 79 mp curte comună cu încă un vecin. Compartimentarea este următoarea: bucătărie, baie și o cameră generoasă. Utilități complete: curent, apă, gaz, canalizare”, se arată în anunț.
Foto: imobiliare.ro/Blitz Imobiliare
Unii au citit și acest articol:
CLUJUL IMOBILIAR. Cum arată garsoniera de 185.000 de euro de la Cluj 🤭 FOTO