CLUJUL IMOBILIAR. Apartament de 4 camere în zona străzii Horea, scos la vânzare cu aproape 5.700 euro/mp! Ce zici, merită? GALERIE FOTO
Clujul continuă să șocheze cu prețul imobiliarelor și naște numeroase controverse în jurul sustenabilității prețului solicitat pentru apartamentele și casele scoase la vânzare aici. Dacă la 5.000 euro/mp mulți au tras concluzia că e un preț delirant și că s-ar fi atins apogeul, iată că acest prag a fost depășit. Chiar cu mult. Este și exemplul de mai jos.
O agenție imobiliară a scos la vânzare un apartament cu o suprafață de 88 mp în zona străzii Horea, la etajul 5 din 6 al unui bloc construit în 2017. Locuința are 4 camere, o bucătărie, două băi, un balcon de 12 mp și loc de parcare la subsol. Prețul este însă amețitor.
500.000
de euro este prețul cerut pe acest apartament; asta înseamnă 5.681 €/mp.




Anunțul agenției imobiliare
„Vă oferim spre vânzare un apartament de lux în zona centrală a orașului Cluj-Napoca. Având o suprafață utilă de 55 mp, locuința este situată la etajul 5/6 și este compartimentată astfel:
- 1 hol;
- 1 bucătărie cu living;
- 3 dormitoare;
- 2 băi;
- 1 dressing generos;
- 1 balcon spațios (aproximativ 12 mp).










Apartamentul este amplasat într-o zonă accesibilă, fiind facil accesul către centrul orașului, spre numeroase zone de interes și mijloacele de transport în comun. Imobilul este mobilat și utilat complet, predându-se conform pozelor prezentate în anunț. Locuința deține certificat de performanță energetică, iar aceasta se va preda noilor locatari în momentul semnării contractului de vânzare”, se arată în anunțul agenției imobiliare din Cluj.
Foto: compariimobiliare.ro/Comitat Imobiliare











