Clujul, decis să cumpere autobuze mai evoluate decât cele electrice. Emil Boc: “Viitorul este al hidrogenului”
Clujul este în plin proces de evaluare a ofertelor pentru licitația care vizează cumpărarea a 40 de autobuze electrice articulate. Pentru viitor, orientarea este însă către autobuze cu hidrogen. “Rețineți: viitorul va fi al hidrogenului. Autobuzele electrice vor fi învechite în 20-30 de ani”, a spus primarul Emil Boc, care a subliniat că viziunea aceasta îi este conferită de interacțiunile de la Comitetul European al Regiunilor.
Discuția despre autobuze cu hidrogen la Cluj a fost lansată în 2020, iar în 2021 s-au prevăzut primele sume de bani. “Anul trecut s-a declanșat proiectul de colaborare cu Universitatea Tehnică pentru autobuze pe hidrogen, consultanță tehnică de specialitate și este în derulare”, a subliniat Boc. Acesta a anunțat că a rezervat, în bugetul pe 2023, suma de 425.000 de lei, bani pentru “studiu de fundamentare, la care se lucrează acum și, după ce se finalizează, trecem la etapa a doua, de pregătire a licitației”. (E. Boc)
Primăria este pregătită să meargă însă mai departe. 150 de milioane de lei, adică 30 de milioane de euro, se estimează că vom plăti pentru a cumpăra vehicule cu noul tip de carburant. Cam 35-40 de autobuze se pot achiziționa din acești bani. Suma este împărțită: 85 de milioane de lei pentru 2024 și 65 de milioane pentru 2025. Cei care nu au consultat proiectul de buget au avansat suma de 24 de milioane de euro.
„Din punct de vedere ingineresc, autobuzul cu hidrogen este similar cu cel electric, doar că în loc de baterie are o pilă de combustie şi tancurile de hidrogen. Am avut în teste la Bucureşti un astfel de autobuz şi în exploatare este fix ca un autobuz electric – este silenţios, nu poluează şi are chiar ruliul specific provocat de faptul că buletiile de hidrogen sunt sus pe acoperiş, acolo unde sunt şi bateriile eletrice”, a declarat Tudor Măcicășan, specialist în mobilitate, pentru Adevărul.
Scopul este acela de a avea o flotă a CTP complet nepoluantă. Demersul este astăzi pe la jumătatea drumului. “Până în 2028 vom circula cu un transport public 100% verde”, este una dintre afirmațiile primarului Emil Boc.