Clujul crește… la prețuri în imobiliare. La cât a ajuns costul mediu al metrului pătrat

Autor  admin   în       1 year în urmã  

Cum au evoluat Clujul imobiliar în perioada ianuarie-septembrie 2023. Iată: rămâne cel mai scump oraş al ţării.

Preţurile locuinţelor au crescut cu aproape 8%, iar chiriile s-au majorat cu cel puţin 13%, potrivit celei mai recente analize realizate pe baza anunţurilor publicate pe platforma imobiliară Storia.

Singurul județ în care numărul de tranzacții a crescut

Cluj este singurul judeţ în care numărul de tranzacţii imobiliare a crescut în al treilea trimestru al anului comparativ cu perioada similară din 2022, în ciuda faptului că găzduieşte cel mai scump oraş din România.

În judeţul Cluj s-au înregistrat 6.532 de tranzacţii imobiliare în primele nouă luni ale anului, în scădere cu 14% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Cu alte cuvinte, piaţa din acest judeţ a avut o evoluţie uşor mai bună decât media naţională.

Astfel, dacă în primul trimestru numărul de tranzacţii a fost cu 36% mai mic decât în trimestrul similar din 2022, în al doilea trimestru scăderea s-a temperat la 11%, pentru ca al treilea trimestru al acestui an să aducă o creştere a numărului de tranzacţii cu aproape 10% faţă de iulie – septembrie 2022.

Este o tendinţă care se regăseşte fidel şi în evoluţia numărului de ipoteci active, care a scăzut cu 35% în Q1 2023 vs. Q1 2022, cu 28% în Q2 2023 vs. Q2 2022 şi cu numai 1% în Q3 2023 vs. Q3 2022. Astfel, numărul ipotecilor active în primele nouă luni ale anului a fost de 2,827, în scădere cu 22% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

De altfel, dintre cele 6 mari judeţe analizate, Cluj este singurul care a raportat o creştere a numărului de tranzacţii în al treilea trimestru al anului, un aspect important mai ales în contextul în care oraşul Cluj-Napoca este cel mai scump din România în privinţa proprietăţilor imobiliare.

Chiriile s-au majorat cu peste 14%

În cazul locuinţelor noi disponibile la vânzare în oraşul Cluj-Napoca, preţul mediu pe metru pătrat pentru perioada ianuarie – septembrie 2023 a fost de 2.480 euro, în creştere cu 6% comparativ cu ianuarie – septembrie 2022.

În plus, preţurile din Cluj-Napoca au crescut chiar într-un ritm mai accelerat în cazul locuinţelor vechi şi s-au apropiat mult de cele ale locuinţelor noi. De exemplu, proprietarii au solicitat în medie 2.383 de euro pe metru pătrat pentru o locuinţă veche, cu 8% mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

Astfel, pentru locuinţele noi, proprietarii au solicitat un preţ mediu cu circa 2% mai mare decât în cazul locuinţelor vechi.

Procentual, preţurile au crescut şi mai mult pe segmentul chiriilor, iar Cluj-Napoca rămâne cel mai scump oraş din ţară, cu o chirie medie de 333 de euro pentru garsoniere în perioada ianuarie – septembrie 2023, în creştere cu 13% comparativ cu perioada similară din 2022.

Între timp, apartamentele cu două camere s-au închiriat, în medie, cu 516 euro, corespunzător unei creşteri de 16%, pentru ca apartamentele cu trei camere să ajungă la 650 de euro, în creştere cu 20%.

Analiza face parte din iniţiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul îşi propune să contribuie la transparentizarea informaţiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriaşilor, proprietarilor, agenţilor şi dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susţine să ia decizii în cunoştinţă de cauză.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.