Clujenii au ieșit în centru de 1 Decembrie. „Toată viața am plâns de ziua asta”

Autor  Tudor Știrbu   în       2 years în urmã     1122 Vizualizări.  

1 Decembrie 2021 a fost ziua în care s-a reluat defilarea armatei prin orașe, după ce, în 2020, totul s-a anulat din cauza pandemiei. E și acum pandemie, dar Ministerul Apărării a decis că viața merge înainte. Iar românii s-au bucurat și au spus „prezent”. Inclusiv la Cluj, unde zona dedicată zilei naționale a fost piața Mihai Viteazu și strada Regele Ferdinand.

Media9 a luat pulsul participanților din acest an de la ziua națională oficiată la Cluj, încercând să înțeleagă cum trăiesc ei această zi, ce înseamnă pentru ei 1 Decembrie și ce sentimente îi încearcă. 

Am urmărit copii, adolescenți, adulți și seniori; cu unii am închegat și un mic dialog.

PITICII

În acest an, au fost foarte mulți copii prezenți la Cluj de ziua României. Părinții i-au adus să urmărească, în special, parada militară. Orice copil e entuziasmat să vadă mașini și tehnică militară, nu mai spunem de avioane și elicoptere pe cer. Pe strada Regele Ferdinand, unde s-a desfășurat defilarea militară, copiii și părinții lor au așteptat mai bine de o oră să vadă ce se întâmplă. Iar în perioada asta, nerăbdarea i-a chinuit foarte mult.

Piticii s-au fotografiat pe TAB-uri, părinții le-au făcut poze pe o motocicletă a Poliției Cluj cu un motor foarte puternic și au așteptat să vină tancurile. Sigur, tancurile erau, de fapt, șase taburi, niște utlilaje militare care pot acționa pe pământ, dar și prin apă.

În timp, răbdarea lor a răbufnit. Unul dintre cei cinci pitici din grupul care se afla în fața mea le-a spus celorlalți: „Uite, asta e defilarea: o trotinetă, o bicicletă și un cărucior cu un bebeluș”. Nerăbdarea îi face și pe copii să dezvolte glumițe și ironii subtile. Copilul făcea referire la un curier de la Bolt, un tânăr cu o trotinetă electrică și o mamă care își plimba copilul.

FOTO Defilare ca de pandemie la Cluj: 2 elicoptere, 3 MiG-uri, 6 TAB-uri, 3 detașamente și câteva mașini de la MAI

ADOLESCENȚI +

Media9 s-a interesat și care este părerea tinerilor despre Ziua Națională a României.

„E o zi emoționantă pentru noi și am venit cu mare drag la sărbătoarea asta. Vrem să fie ceva din ce în ce mai bun. Suntem români și avem încredere în țara noastră”, a spus Gavril Maftean, de 25 de ani, din Cluj.

„Pentru mine e un sentiment de emoție că sunt din România și că sunt româncă. E o zi foarte frumoasă”, a spus prietena lui Gavril, Oana, care are 20 de ani.

ADULȚI

„Am venit pentru a marca recunoștința pentru eroii neamului românesc. E un sentiment de bucurie și de recompensă față de martirii noștri. Pe lângă bucuria copiiilor de a se manifesta, de a vedea tradițiile și ceea ce înseamnă România de la moșii și strămoșii noștri”, a declarat Adrian Petrișor, de 41 de ani, din Cluj.

SENIORI

Media9 a vrut să aibă și părerea unui senior vizavi de această sărbătoare. „Am o vârstă înaintată și toată viața am plâns de ziua asta. În fiecare an am participat și am niște emoții… Să dea Dumnezeu să fie bine!”, a declarat clujeanca Angela Schiau, de 85 de ani.

Câteva mii de clujeni au participat la festivitățile organizate de Ziua Națională în Piața Mihai Viteazu și pe strada Regele Ferdinand din centrul orașului.

La Cluj, Ziua Națională a avut loc cu restricții. Intră pe acest link să vezi cum au decurs fesivitățile.

 

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.