Clujeanul Dan Ursa este câștigătorul Survivor România 2023. El a luat marele premiu de 100.000 de euro
Clujeanul Dan Ursa este câștigătorul Survivor România 2023! După o luptă strânsă cu ceilalți doi finaliști, el a primit votul publicului și trofeul, dar și marele premiu, de 100.000 de euro.
„Sunt mândru de mine și de toți susținătorii mei. Da, am încredere în mine. Asta simt”, a spus marele câștigător, când i s-a înmânat trofeul Survivor România 2023 și cecul în valoare de 100.000 de euro.
Carmen Grebenișan a fost prima eliminată, astfel că finala a fost între Dan Ursa și Andrei Krișan.
Cu aceeași dăruire ca întotdeauna, Dan Ursa a câștigat în fața lui Andrei Krișan cu ajutorul numărului mai mare de voturi pe care le-a obținut din partea publicului.
Dan Ursa a fost copleșit de emoții și a primit trofeul în aplauzele colegilor săi, conform Pro Tv.
Dan Ursa este director zonal de vânzări, iar la Survivor România a făcut parte din echipa „Războinicilor”. El și ceilalți doi finaliști au rezistat aproape cinci luni în Republica Dominicană.
DECLARAȚIE
„Mă simt vie, simt că trăiesc la maxim și simt că n-am mai trăit niciodată cu emoțiile la intensitatea asta”.
Carmen Grebenișan, finalistă Survivor
DECLARAȚIE
„Am reușit să mă conectez cu mine, am reușit să-mi demonstrez că tot ce am făcut eu în momentul de față s-a aplicat în Survivor. Mulțumesc anticipat tuturor pentru susținere”.
Andrei Krișan, finalist Survivor
Clujeanul Dan Ursa este pasionat de călătorii, de tir cu arcul, de sporturi de iarnă, de echitație, de scuba diving, dar și de zborul cu avioane de mici dimensiuni. Acesta a călătorit în Zanzibar, în Tanzania unde a stat cu tribul Massai, în Egipt, în Thailanda, în Turcia și în Bangkok.
Unde s-a filmat Survivor
La fel ca și în ceilalți ani, filmările pentru Survivor România 2023 au avut loc în jungla din Republica Dominicană. Concurenții au fost pe o plajă protejată din Dominicană, unde nu exista tehnologie.
Au existat generatoare uriașe necesare pentru alimentarea echipamentelor din regie. Zeci de metri de cabluri au fost înșirate și băgate în nisip. Camerele, stativele, mixerele și monitoarele din regie au fost aduse cu barca la punctul de filmare în fiecare dimineață.