Clădire cu trei etaje în centru. Aviz favorabil pentru proiectul patronului Diferit

Autor  Ionel Lespuc   în       1 year în urmã  

Arhitectul-șef al municipiului, Daniel Pop, anunță că a avizat favorabil în luna mai proiectului patronului de la Diferit, Nicolae Petri, de pe strada George Coșbuc nr. 5.

Așa cum Media9 a mai scris, soții Petri, Daniela și Nicolae dețin mai multe proprietăți de pe strada George Coșbuc, atât pe partea cu ITM, cât și pe cea cu școala primară Elf. Trei dintre acestea sunt în diverse stadii de aprobare a documentațiilor.

Proiectul avizat merge acum spre aprobare în Consiliul Local și autorizare.

1990

de metri pătrați are parcela deținută de patronii Diferit s.r.l., pe strada George Coșbuc nr. 5. Acolo există acum o casă, ce urmează să fie demolată.

La numărul 5 se propune o clădire cu două niveluri de subsol, parter, două etaje întregi și unul retras (sau mansardă), cu o înălțime de 16 metri.

34

de apartamente ar urma să aibă noua clădire, respectiv un spațiu comercial. Cum se vede, imobilul e firav spre strada George Coșbuc, dar mai dodoloț în partea sa din spate.

Clădirea cea nouă va fi mare și va avea forma literei L. Amprenta la sol va fi de 796 de metri pătrați, iar suprafața desfășurată va avea 2.786 de metri pătrați.

49

de locuri de parcare ar urma să se realizeze, cele mai multe în cele două niveluri de subsol.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.