CJ Cluj scoate la vânzare 13 apartamente aflate în proprietatea sa. Prețurile pleacă de la circa 36.000 de euro

Autor  admin   în       2 saptãmâni în urmã  

Consiliul Județean vrea să vândă mai multe apartamente situate pe strada Băița, nr. 9, în care își desfășoară activitatea cabinete medicale. Este vorba de 13 apartamente aflate în imobilul de pe strada Băița, care au fost evaluate de Comisia de vânzare a cabinetelor medicale cu sume cuprinse între 179.000 și 500.000 de lei (adică între 36.000 și 100.000 de euro – n.r.).

Proiectul va fi discutat în ședința Consiliului Județean Cluj de joi, 30 octombrie.

Conform referatului, județul Cluj deține în proprietate privată 7 imobile (situate în municipiul Cluj-Napoca, str. Galaxiei nr. 13, str. Fântânele nr. 3, str. Padin nr. 20, str. Victor Babeş nr.1 , str. Horea nr. 40, str. Băiţa nr. 9, str. Traian Vuia nr. 26 și str. Grigore Alexandrescu nr. 5) în care funcționează un număr de 73 cabinete medicale, concesionate conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 884/2004, cu modificările și completările ulterioare, și 10 cabinete medicale închiriate.

În vederea analizării oportunității demarării procedurii privind vânzarea spațiilor cu destinația de cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical, s-a solicitat medicilor titulari să-și exprime opțiunea  de cumpărare a spațiului.

Majoritatea medicilor concesionari/chiriași ai cabinetelor medicale și-au exprimat intenția de a cumpăra cabinetul în care își desfășoară activitatea, în ipoteza vânzării acestora.

„Preţul de vânzare al spaţiului medical şi al terenului aferent se stabileşte în momentul vânzării, în urma unei negocieri directe între cumpărător şi Comisia de vânzare a cabinetelor medicale (din cadrul CJ Cluj – n.r.), şi nu poate fi mai mic decât preţul de vânzare din raportul de evaluare, raport care va evidenţia şi valoarea investiţiilor efectuate de către solicitant, pe bază de acte justificative. Valoarea investiţiilor efectuate se poate deduce numai dacă acestea au fost realizate cu acordul proprietarului, al deţinătorului dreptului de administrare sau în baza contractului de concesiune, după caz, valoare ce nu poate depăşi jumătate din preţul stabilit în raportul de evaluare”, se arată în referatul de aprobare al proiectului.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.