Cine va mai putea circula pe benzile dedicate. Stop Uber și Bolt
Primarul Clujului, Emil Boc, a anunțat astăzi că se va tranșa problema benzilor dedicate pentru transportul public. Boc a subliniat că taxiurile vor avea voie să circule pe benzile dedicate pe bdul Nicolae Titulescu, strada Regele Ferdinand, Splaiul Independenței și Calea Florești. Și doar cu client.
“Specialiștii ne-au recomandat să permitem accesul taximetriștilor pe două tronsoane. Am ascultat cu mare atenție solicitările taximetriștilor și am decis să le permitem pe patru tronsoane”, a spus Boc.
Taximetriștii au făcut o mulțime de amendamente la proiectul prezentat în consultare publică de Primărie, care par să nu fi fost incluse în proiectul de hotărâre de consiliu local din 18 ianuarie. Ei spun că nu pot fi amendați de Poliția Locală, respectiv că Poliția Rutieră a pierdut toate procesele intentate după contestații făcute de șoferi.
Cu acest prilej, primarul a subliniat și că alte companii de transport persoane, cum ar fi Uber, Bolt, Free Now și așa mai departe, nu vor avea acces pe benzile pentru transportul public. În schimb, transportul județean și interjudețean va fi permis.