Cine modernizează strada Regele Ferdinand. Mai aveți încredere în firma aceasta?

Autor  Ionel Lespuc   în       5 years în urmã     3927 Vizualizări.  

Licitație finalizată. Se știe cine va moderniza strada Regele Ferdinand, dar și arterele mai mici Tipografiei, Emile Zola și Sextil Pușcariu, din centrul Clujului. Potrivit platformei licitatia.ro, este vorba despre celebra deja firmă Diferit SRL, a familiei clujene Petri.

15,32

milioane de lei este valoarea, 3,21 milioane de euro. Suma estimată, după studiul de fezabilitate, era de 15,38 milioane de lei.

O societate cu încredere limitată

Diferit este o societate deținută de Nicolae Petri, 75%, și de soția sa, Daniela, 25%. Pe termene.ro nu sunt actualizate datele financiare, dar pe 2017 a avut o cifră de afaceri de 92 de milioane de lei, un profit de 8,6 milioane și un număr mediu de 113 angajați.

Până în 2017, Diferit câștigase 227 de contracte cu statul. Este societatea care a reconstruit podul Traian, care construiește podul Porțelanul, și este una dintre firmele care au modernizat străzile pe unde trece linia de tramvai. Elementul comun este că toate proiectele au fost finalizate cu întârzieri semnificative și că din partea comisiilor de recepție s-au formulat mai multe condiționalități. Cu toate acestea, continuă să câștige proiecte ale Primăriei clujene la foc automat.

Mobilier urban, piste de biciclete, bandă dedicată

Proiectul care include strada Regele Ferdinand are toate elementele de modernitate incluse în dezvoltările recente ale Clujului. Un grup de arhitecți, reuniți sub denumirea Asiza, coordonați de Vlad Sebastian Rusu, câștigător a două concursuri de soluții organizate de Primărie (Parcului Feroviarilor şi Turnul Pompierilor), a desenat felul în care ar urma să arate această zonă.

regele-ferdinand-proiect.jpg

Pe Regele Ferdinand se păstrează cele trei benzi actuale. Modificarea importantă este că pe o bandă, dinspre Bd. 21 Decembrie spre Piața Mihai Viteazu, vor putea circula numai mijloacele de transport în comun. În fața magazinului Central se va realiza o piațetă; tot acolo se va păstra o stație cu refugiu pentru troleibuze și autobuze. Taximetrele vor fi mutate de pe Ferdinand pe Tipografiei, de unde vor dispărea locurile de parcare la bordură. Pe ambele laturi ale străzii vor exista benzi pentru biciclete, iar la capetele străzii vor fi, în paralel, treceri pentru pietoni, dar și pentru biciclete. În plus, este prevăzută o a treia trecere pentru pietoni/biciclete, în zona Poștei. Arhitecții au imaginat un aliniament de arbori pe ambele părți ale străzii.

Emile Zola va fi în cea mai mare parte cu shared space; asta înseamnă că mașinile de aprovizionare și ale riveranilor pot intra, dar nu pot staționa. Aceeași situație a fost prevăzută și pe Sextil Pușcariu. De la intersecția cu Pușcariu, strada Emil Zola va deveni complet pietonală. Vor fi prevăzuți stâlpi retractabili, pentru acces în cazuri de forță majoră. Ambele străzi au fost gândite cu arbori.

Nici pe Tipografiei nu vor fi permise parcările. Mașinile vor putea circula, dar au fost prevăzuți stâlpișori pe marginea carosabilului pentru a nu putea staționa. 

În fața clădirii CEC se va realiza un parc, în mijlocul căruia ar urma să fie mutat bustul lui Alexandru Ioan Cuza.

About