Cinci măsuri fiscale propuse de economiștii clujeni pentru viitorul Guvern

România se află într-un moment critic din punct de vedere bugetar, iar reformele fiscale și consolidarea bugetară nu mai pot fi amânate. Acesta este avertismentul lansat de echipa Romanian Economic Monitor (RoEM), un proiect de cercetare al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul UBB Cluj-Napoca. Economiștii propun un set de cinci măsuri fiscale fundamentale pentru a evita o criză de finanțare și pentru a restabili echilibrul macroeconomic.
„Timpul pentru promisiuni vagi sau abordări întârziate a trecut – este nevoie de măsuri clare, credibile și aplicate rapid, abordate sistemic, coordonat și transparent – cu susținere politică, dar și cu responsabilitate tehnocratică”, transmit cercetătorii RoEM.
Premisă: raționalizarea cheltuielilor statului
Înainte de orice măsură fiscală, specialiștii subliniază necesitatea raționalizării cheltuielilor publice, în special în ceea ce privește aparatul bugetar și investițiile statului. Fără această condiție de bază, efectul celorlalte măsuri ar putea fi anulat.
1. Modificarea sistemului de impozitare pentru creșterea veniturilor
RoEM propune reformarea modului în care sunt impozitate companiile și persoanele fizice. În cazul firmelor, accentul ar trebui pus nu pe creșterea cotelor, ci pe limitarea cheltuielilor deductibile și pe crearea unei baze fiscale echitabile. În cazul persoanelor fizice, economiștii recomandă trecerea la un sistem de impozitare progresivă a veniturilor, care să includă toate tipurile de venit – inclusiv pensiile.
Se discută și despre interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sectorul public, dar și despre posibilitatea unificării parțiale a impozitului pe venit cu contribuțiile sociale, pentru eficiență și echitate mai mare.
2. Creșterea colectării taxelor și impozitelor
Deși România a introdus sisteme moderne precum RO e-Factura și RO e-Transport, acestea trebuie completate cu măsuri active împotriva evaziunii fiscale. Printre soluțiile propuse: extinderea controlului asupra lanțurilor de tranzacții intracomunitare, analize de risc pentru identificarea evaziunii și stimulente pentru conformarea voluntară.
3. Digitalizarea ANAF și eficientizarea controalelor
Transformarea digitală a ANAF este considerată esențială pentru a preveni și nu doar pentru a sancționa neregulile fiscale. Cercetătorii propun o platformă digitală unificată, ușor de folosit de contribuabili, integrarea bazelor de date fiscale și sociale (salarii, pensii etc.) și automatizarea proceselor de control și rambursare.
4. Valorificarea fondurilor europene
România absoarbe în continuare fonduri europene sub potențialul său real. Pentru a îmbunătăți rata de absorbție, RoEM recomandă simplificarea procedurilor, reducerea birocrației, profesionalizarea administrației și corelarea strategiilor naționale cu oportunitățile de finanțare disponibile în UE.
5. Reducerea dimensiunii și ineficienței aparatului de stat
Aparatul bugetar este supradimensionat și ineficient. Măsurile recomandate includ restructurarea companiilor de stat cu pierderi, o reformă administrativ-teritorială echitabilă, reducerea funcțiilor redundante, evaluări periodice ale performanței instituțiilor publice și digitalizarea proceselor administrative pentru a reduce dependența de personal.