Cifra uriașă de kilometri de autostradă în construcție, azi, în România
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că în prezent, în România, sunt în construcție aproximativ 800 de kilometri de autostradă și drum expres. Declarația a fost făcută în cadrul unei vizite de lucru efectuate vineri, alături de premierul Marcel Ciolacu, la șantierul Autostrăzii A7, sectorul Buzău-Focșani, tronsoanele 1 și 2 (Buzău-Vadul Pașii și Vadul Pașii-Râmnicu Sărat).
Grindeanu a subliniat că volumul mare de lucrări în desfășurare generează o cerere semnificativă de materiale de construcții:
„În momentul în care construiești foarte mult – astăzi, când vorbim, în România sunt în construcție aproape 800 de kilometri de autostradă și drum expres –, în momentul în care ai atâția kilometri în execuție, evident că ai nevoie de cantități mari de materiale, fie că vorbim de materiale de construcții, tablier metalic.”
Ministrul a menționat că, pe lângă proiectele derulate de Ministerul Transporturilor, și autoritățile locale desfășoară lucrări care necesită resurse considerabile de materiale de construcții. În acest context, Grindeanu a evidențiat necesitatea sprijinului guvernamental pentru susținerea pieței materialelor de construcții, având în vedere proiectele viitoare de infrastructură:
„De aceea Guvernul a venit cu ajutor și va veni și în viitor cu ajutor pentru a susține această piață a materialelor de construcții. Este un lucru important pe care nu trebuie să îl neglijăm, anii viitori vor necesita un volum mare pentru materialele de construcții și trebuie să avem grijă…”
Conducerea Ministerului Transporturilor a anunțat că, până la finalul anului 2024, se vor da în circulație aproximativ 130 de kilometri din Autostrada Moldovei.
Până la data de 15 noiembrie 2024, rețeaua de autostrăzi și drumuri expres din România însumează aproximativ 1.250 de kilometri. În cursul acestui an, au fost finalizați și dați în folosință 140 de kilometri noi de autostradă și drum expres