Chiriaşi în propriul oraş. Comisia de presiune asupra statului român

„Fiecare are dreptul să cunoască, să se bucure şi să beneficieze de zestrea unei istorii aşa cum a fost, şi aceasta numai rezolvând corect şi echitabil problema reconcilierii cu trecutul, în spirit european, cu respect faţă de memoria şi demnitatea istorică a alterităţii, peste barierele întunecate ale purificărilor etnice (inclusiv pe dimensiunea istorică), peste spiritul de separatism etnic, într-o Europă a marilor valori ale unităţii, spiritului de solidaritate umană şi al toleranţei.”

Dr. Vasile Lechinţan, istoric, referent la Arhivele Nationale din Cluj-Napoca

Scriam AICI despre fenomenul pornit de către diverse entităţi maghiare, după 1990, de revendicare a unor imobile reprezentative ale Transilvaniei, cu precădere cele din Cluj-Napoca, în baza unor pretinse drepturi de proprietate susţinute de unele dovezi cel puţin contestabile. Reprezentanţii statului român au dat dovadă de letargie în apărarea intereselor naţiunii, iar numărul imobilelor retrocedate către entităţile etnice a crescut de la câteva zeci, la câteva mii, în toată ţara. Cu toate acestea, maghiarii – întrucât ei au deschis cele mai multe procese – s-au arătat deseori nemulţumiţi de modul în care statul român înţelege să respecte dreptul de proprietate. Astfel, prin diverse acuzaţii, mai mult sau mai puţin voalate, prin atâtea şi atâtea acţiuni în justiţie, solicitări către diverse comisii de retrocedare, cât şi prin discursuri publice, statul român este pus în faţa alternativei de a conferi legitimitate retroactivă unui trecut întunecat şi nedrept pentru români. Se află de asemenea în faţa unei răspunderi morale uriaşe de a da girul reinstaurării constituţiilor medievale ale Transilvaniei istorice, scoţând astfel românii din centrele unor mari oraşe românești.

În anul 2001, Judecătoria Miercurea-Ciuc a recunoscut calitatea Arhiepiscopiei Romano-Catolice ca succesoare a Statusului Romano-Catolic. Acesta a fost o organizație de clerici și civili catolici maghiari, care în secolul al XIX-lea a avut doar în administrare unele imobile construite din Fondurile de Stat. Statusul nu a fost recunoscut ca persoană juridică și proprietar. Istorici români confirmă că niciodată în existența sa, Statusul Romano-Catolic nu a avut imobile în proprietate. Și totuși, Arhiepiscopia a câștigat proces după proces. Pe larg, AICI.

Jurişti ai bisericilor maghiare au reclamat faptul că, începând cu ultimul trimestru al anului 2015, s-a putut sesiza o tendinţă de „renaţionalizare” a bunurilor, procesul de retrocedare înregistrând o perioadă de stagnare. În perspectivă, printre demersurile pe care le au în vedere reprezentanţii bisericilor tradiţionale maghiare şi ale familiilor nobiliare, specialiştii au nominalizat recurgerea la instanţele internaţionale, acţiuni comune în justiţie, respectiv reprezentarea unitară a tuturor urmaşilor familiilor maghiare din Transilvania.

Probabil pentru accelerarea procesului de dobândire de imobile deţinute în proprietate de statul român sau de cetăţeni români, preşedintele Consiliului Demnităţii Umane (EMT), Lomnici Zoltan, şi europarlamentarul Tokes Laszlo au propus în cadrul unei conferinţe de presă susţinută în cursul anului 2014, la Budapesta, înfiinţarea unei comisii de investigare a modului de retrocedare a bunurilor bisericilor maghiare din Ardeal.

Comisia prezidată de Tokes Laszlo și compusă din înalţi prelaţi şi jurişti are ca scop identificarea aspectelor ilegale ale procedurii de retrocedare a bunurilor bisericilor maghiare, precum şi formularea unor propuneri privind modalităţile prin care statul român şi slovac ar putea fi determinate să retrocedeze imobilele bisericeşti confiscate, pe care ambele state şi-au asumat-o, dar nu ar fi respectat-o.

Preşedintele EMT a declarat că, prin neîndeplinirea obligaţiilor asumate şi respingerea solicitărilor de retrocedare a imobilelor confiscate, România încalcă libertatea conştiinţei şi a religiei. El a atras atenţia asupra faptului că datorită presiunii internaţionale, România a adoptat în anul 2001 legea retrocedării referitoare la imobilele confiscate, dar din numărul de cereri depuse au fost analizate mai puţin de jumătate.

Dar care să fie scopul real al promovării acestor demersuri şi al creării acestei comisii? O variantă ar fi dorința profundă de a stabili adevărul istoric; alta, că s-a creat un instrument de presiune asupra instituţiilor statului român.