CENTURA METROPOLITANĂ. Astăzi s-a depus raportul privind impactul asupra mediului
Echipa care realizează studiul de fezabilitate pentru centura metropolitană a depus, astăzi, la Agenţia de Protecţie a Mediului Cluj, studiile aferente etapei de obţinere a acordului de mediu, respectiv raportul privind impactul asupra mediului, studiul de evaluare adecvată și studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă.
„Pentru elaborarea studiilor de mediu au contribuit peste 30 de experţi în vederea analizării complete a impactului generat de proiect asupra componentelor de mediu și pentru stabilirea măsurilor adecvate care să reducă considerabil impactul proiectului asupra habitatului uman și elementelor de biodiversitate din zona de influență a Centurii Metropolitane Cluj. Astfel, a fost demarată etapa de avizare a documentaţiilor ce stau la baza obţinerii acordului de mediu, etapă care va dura, conform procedurii, aproximativ 120 de zile. Aceasta include analiza studiilor de către experţii ce fac parte din comisiile tehnice dedicate elementelor studiate – habitat uman, biodiversitate vegetală și faună, sol, elemente forestiere, elemente ale fluxului apelor, elemente de impact asupra schimbărilor climatice. Tot în această etapă procedurală se va organiza dezbaterea publică aferentă emiterii acordului de mediu”, au arătat specialiștii de la Explan.
O altă etapă importantă a proiectului ce se apropie de maturitate, în următoarele săptămâni, este finalizarea tuturor soluţiilor tehnice și adoptarea modificărilor solicitate de către CNAIR prin Comisia Tehnică pentru avizarea finală a proiectului în ce privește elementele de siguranţă a circulaţiei.
„Această etapă complexă de avizare, analizează în detaliu elementele tehnice ale proiectului și anume: clasa tehnică a drumurilor, viteza de proiectare, caracteristicile geometrice în plan orizontal și vertical, vizibilitatea rutieră în lungul traseului, profilurile transversale tip, tipuri de parapeți de siguranţă, panouri antifonice, semnalizarea rutieră, amenajarea intersecțiilor și verificarea capacității de circulaţie, sistemul de management integrat al traficului, respectiv soluţiile tehnice de iluminat exterior. După finalizarea celor două etape menţionate, Analiza Cost-Beneficiu, alături de întreaga documentație a Studiului de Fezabilitate va intra în faza de aprobare a indicatorilor tehnico-economici la nivelul CNAIR, MTI și interministerial, prin promulgarea Hotărârii de Guvern. Dupa acest pas, proiectul va parcurge etapele finale: PUZ, DTAC și exproprieri”, mai arată inginerii.
Date tehnice ale proiectului TR 35 – Centura Metropolitană Cluj:
- 42 km de drum național cu 2 benzi pe sens, bandă de acostament și zonă mediană
- Viteze de proiectare: 17 km – 80 km/h, respectiv 25 km – 100 km/h
- 20 noduri rutiere denivelate
- 96 poduri/pasaje cu lungime max de 1540m
- 3 tunele din care 1 în soluție săpătură deschisă (cut & cover) în lungime de 490m și 2 în soluție de galerie cu lungime de 370m
- 20 km de piste pentru bicicliști și micromobilitate
- 25 de km de panouri antifonice cu amplasare pe părțile laterale și/sau median
- Corelarea TR35 cu alte proiecte majore aflate în diferite stadii: PUZ Sopor, Spitalul Regional de Urgenta, Spitalul pediatric monobloc, Tren metropolitan/metrou, Deviere Someș în zona aeroport/Apahida Drumuri de legatura în portofoliul CNAIR
- 8 drumuri de legatură în lungime de 24 km
- Viteza de proiectare cuprinsă între 50 și 80 km/h
- 2 tuneluri în soluție de galerie în lungime de 450, respectiv 310 m
- Se asigură legătura directă cu toate drumurile naționale din zona metropolitană CLUJ: A3, DN1, DN1F, DN1N (V.O.C.E.), DN16, DN1C, V.O.C.N.E.
- 21 poduri/pasaje cu lungime max=607m
- 7.5 km piste pentru bicicliști și micromobilitate
- asigurarea prin 2 căi directe a accesului la Spitalul Regional De Urgență și conexiune directă la Spitalul pediatric monobloc.
De asemenea, a fost inclus un proiect de impadurire (peste 80 ha) în raport de 2:1 pentru compensarea suprafetelor forestiere afectate de proiect. După finalizare, acest proiect de infrastructură majoră va reduce congestia de trafic din Zona Metropolitană Cluj, va reduce timpul de deplasare și nivelul de poluare cu noxe în zona de influență, va crește siguranţa în mobilitatea metropolitană, va facilita deplasarea mijloacelor de transport în comun, va asigura soluţii de deplasare optime și sigure pentru bicicliști și micromobilitate și va asigura un nivel superior de accesibilitate și conectivitate în Zona Metropolitană Cluj.