Centrul Clujului intră vara aceasta în șantier. 10 străzi se refac de la zero

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã     8977 Vizualizări.  

Proiectul Kogălniceanu pornește la drum. Ovidiu Cîmpean, director în cadrul Primăriei, anunță că zece străzi din zona centrală vor intra în șantier, cel mai probabil din luna iulie.

„Am semnat luni contractul, suntem acum în faza de organizare. Lucrările vor începe vara aceasta”, a spus Cîmpean, la TVR Cluj. Deja s-au organizat la Primărie ședințe cu executantul, urmează întâlnirea și cu reprezentanții societăților care dețin diverse rețele în zonă. După ce toate detaliile vor fi puse la punct, se va da ordinul de începe a lucrărilor.

Durata de execuție stabilită este de cel mult 24 de luni. Având în vedere că proiectul se va deconta din fonduri europene, pe vechiul exercițiu financiar comunitar, și că trebuie finalizate până în 2023, este foarte important să se pornească la drum cât mai rapid.

Compania AstorCom s.r.l., din Târgu Mureș, a fost desemnată câștigătoarea licitației pentru modernizarea celor zece artere din zona centrală a Clujului. Proiectul a fost realizat în urma unui concurs de soluții de biroul Mosfern Arhitectură, există deja autorizațiile de construire, așa încât societatea care a câștigat licitația trebuie doar să se apuce de execuție.

Peste 37 de milioane de lei a fost oferta financiară a celor de la AstorCom. Prețul estimat fusese de 38,5 milioane.

Modernizarea are în vedere:

  • str. Mihai Kogălniceanu
  • str. Universității
  • str. Emmanuel de Martonne
  • str. Bolyai Janos
  • str. Hermann Oberth
  • str. Kovacs Dezso
  • str. Gaal Gabor
  • str. Baba Novac
  • Piața Timotei Cipariu – tronsonul Turnul Croitorilor
  • str. Iuliu Maniu

Segmentul din Piața Cipariu a fost inclus pentru a se avea o viziune unitară cu strada Baba Novac, de o parte și de alta a zidului vechii cetăți.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.