Centrele de recuperare pentru persoane cu dizabilități din Cluj și Turda, modernizate prin fonduri europene
Două centre destinate recuperării persoanelor adulte cu dizabilități, aflate în Cluj-Napoca și Turda, au fost recent modernizate și dotate cu echipamente performante, prin proiecte finanțate din fonduri europene.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC) a finalizat cu succes proiectele „Dotarea și modernizarea Centrului de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru persoane adulte cu dizabilități Cluj-Napoca” și „Dotarea Centrului de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru persoane adulte cu dizabilități Turda”.
Finanțarea nerambursabilă, obținută prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se ridică la peste 1,68 milioane de lei.
Prin aceste investiții, persoanele cu dizabilități din județ beneficiază de servicii medicale și de recuperare în condiții moderne, inclusiv de intervenții la domiciliu, pentru cei care nu se pot deplasa la centrele specializate.
La centrul din Turda, fondurile au fost folosite pentru achiziționarea de aparatură de ultimă generație, destinată terapiei fizice și kinetoterapiei. Printre echipamentele noi se numără aparate pentru tratamentul afecțiunilor locomotorii, mese și fotolii pentru masaj, bandă de alergat electrică, bicicletă și stepper de recuperare, precum și un aparat de terapie shockwave, utilizat în tratarea contracturilor musculare și a calcificărilor. De asemenea, centrul dispune acum și de echipamente portabile, care permit desfășurarea terapiei la domiciliul pacienților. În urma proiectului, capacitatea zilnică de tratament a crescut la 16 beneficiari.
La centrul din Cluj-Napoca, lucrările au inclus reparații la acoperiș, tavane și sistemele de ventilație și dezumidificare, alături de achiziția de aparatură modernă pentru recuperare și kinetoterapie. Scopul investiției este îmbunătățirea calității vieții persoanelor adulte cu dizabilități, oferindu-le sprijin pentru o viață cât mai independentă și pentru integrarea socială.











