Cele mai frecvente afecțiuni ale copiilor diagnosticate prin intermediul ALOPEDI. 4.300 de părinți au sunat la 0364917
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tişe, împreună cu reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii care gestionează serviciul de call-center ALOPEDI – 0364917 au realizat o analiză a activității derulate în trimestrul întâi al acestui an prin intermediul proiectului dedicat sfaturilor medicale pediatrice.
„Toți părinții care au apelat ALOPEDI au beneficiat, într-un timp scurt, de sfaturile utile ale specialiștilor care deservesc acest serviciu de telemedicină, în funcție de simptomatologia descrisă. Este de apreciat faptul că în peste 73% din cazuri problema a putut fi soluționată telefonic, fără a mai fi necesară deplasarea la spital sau la cabinetul medical, mai ales în această perioadă în care prevenția și respectarea regulilor de distanțare sunt extrem de importante”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
ALOPEDI apelat de 4.301 părinți
Reprezentanții CJ Cluj au constatat, astfel, că ALOPEDI – 0364917 a fost apelat în primele trei luni ale anului 2022 de către 4.301 de părinți. Marea majoritate a apelurilor, 3.166, s-au finalizat cu recomandări ce au permis îngrijirea copiilor la domiciliu, iar părinților li s-au explicat care sunt semnele la apariția cărora trebuie să se adreseze medicului.
Cel mai frecvent motiv de apelare rămâne febra, în cazul a 1.078 de copii. De asemenea, problemele respiratorii au fost cauza unui număr de 1.023 de apeluri, dintre care 275 pentru copii care erau deja diagnosticați cu COVID-19, iar vărsăturile, diareea și durerile abdominale au însumat 507 apeluri.
Sursa foto: ALOPEDI Cluj