Cele mai bune universități din țară în 2024: 3 din primele 10 sunt din Cluj. UBB este pe primul loc. Clasamentul oficial publicat de Ministerul Educației și Cercetării

Clasamentul universităților din România, realizat pe baza prezenței lor în rankingurile internaționale, suferă mici modificări față de ediția de anul trecut sau față de ultima ediție a unui metaranking independent, publicată în toamnă de experți universitari.
Metarankingul Național stă la baza procedurilor prin care Ministerul Educației și Cercetării (MEC) alocă fonduri pentru cercetarea în universități.
Foto: Pixabay.com
Metaranking Național 2024 include 32 de universități din România, potrivit edupedu.ro. Comparativ cu metarankingul anterior, cele mai multe schimbări față de ediția anterioară constau în permutări între universități apropiate ca punctaj, inclusiv cea dintre Universitatea Transilvania, care urcă pe poziția 5, cu UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca, care coboară pe 6.
- În Top 10 mai intră Universitatea Al.I. Cuza din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, ASE București și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
- Primele 3 universități – UBB, UB și UNST Politehnica București – sunt și singurele care au punctaj de peste 20.000, conform procedurilor de evaluare ale autorilor metarankingului.
- Trei din primele zece universități sunt din Cluj: UBB (locul 1), UMF (locul 6) și UTCN (locul 10).
Primele zece universități conform metarankingului național pe anul 2024:
- Universitatea „Babeș – Bolyai” Cluj-Napoca – 23.7116 puncte;
- Universitatea București – 22.4578 puncte;
- UNST Politehnica București – 21.2596 puncte;
- UMF „Carol Davila” București – 19.4553 puncte;
- Universitatea „Transilvania” Brașov – 17.3030 puncte;
- UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca – 16.3925 puncte;
- Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași – 15.6683 puncte;
- Universitatea de Vest Timișoara – 13.5778 puncte;
- Academia de Studii Economice București – 12.8181 puncte;
- Universitatea Tehnică Cluj-Napoca – 11.4244 puncte.
Metarankingul este o ierarhie a universităților bazată pe rezultatele acestora în diverse rankinguri internaționale. El este realizat atât la cererea Ministerului Educației – cum este cel de mai sus – cât și separat, de un grup independent de experți din mai multe instituții de învățământ superior.