Cel mai modern spital pentru copii va fi construit la Cluj. Investiția este uriașă

Autor  Tudor Știrbu   în       1 year în urmã     1844 Vizualizări.  

Primul spital pediatric de stat în sistem integrat construit de la zero, după Revoluție, va fi realizat la Cluj. 

Consiliul Județean Cluj a publicat în SEAP anunțul referitor la achiziționarea lucrărilor de construire a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc, se arată într-un comunicat al instituției.

DECLARAȚIE

„Cea mai modernă unitate sanitară pediatrică din țară va fi construită la Cluj. Avem un proiect matur din toate punctele de vedere, dispunem de terenul necesar și de soluția optimă de realizare a edificiului medical. Spitalul Monobloc de Copii este cel mai important proiect al Clujului, în domeniul sănătății, acesta urmând să deservească pacienți din întreaga Românie”.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

200

de milioane de euro este valoarea estimată a investiției.

Valoarea estimată a achiziției este de 1.031.876.278 de lei. Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este data de 23 august 2023, ora 15.00, candidații selectați urmând să fie invitați să depună ofertele tehnico-financiare. Criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”.

De unde vin banii de investiție

În comunicatul transmis presei, Consiliul Județean Cluj n-a precizat din ce fonduri va fi realizat acest spital. Media9 a vorbit cu administratorul județului, Alin Tișe, despre acest lucru.

„Avem două variante: din PNRR (Planul Național de Reziliență și Redresare – n.r.) sau prin programul de sănătate PoS (cu fonduri europene – n.r.). Chiar dacă spitalul pediatric de la Cluj n-a fost inclus în PNRR, avem speranța că va fi. Cum asta? Sunt obiective aflate în PNRR care n-au documentațiile făcute și e foarte posibil să nu primească banii respectivi. Noi avem făcut totul la spitalul de copii. Apoi mai avem și cealaltă variantă, prin PoS”, a declarat, pentru Media9, președintele CJ Cluj.

Întrebat dacă e posibil ca noul guvern condus de Marcel Ciolacu (PSD) să nu fie de acord cu investiția record în spitalul pediatric de la Cluj și să-i pună bețe în roate, Alin Tișe a fost destul de rezervat.

„Eu cred că oricine ar fi premier, că e Ciolacu sau altcineva de la PSD, nu s-ar opune unei investiții de asemenea anvergură în sănătate. E vorba de sănătatea copiilor din această regiune, din țară chiar. Pentru că spitalul asta va face: va avea grijă de sănătatea copiilor. Aici nu e vorba de politică”, a mai adăugat Alin Tișe.

506

paturi pentru spitalizare continuă va avea Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii.

Primul spital pediatric în sistem integrat construit de la zero, după Revoluție, de către o autoritate publică din România va dispune de 506 paturi pentru spitalizare continuă, 51 de paturi pentru spitalizarea de zi și 30 de paturi aferente serviciului ATI.

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc, va fi edificat în cartierul clujean Borhanci și va deservi cca. 50.000 de copii/an, din întreaga țară. 

Unitatea cu profil regional, care va constitui și un model de bună practică în domeniul infrastructurii medicale mari, va fi un centru de excelență clinică și științifică, la cele mai înalte standarde europene, urmând să ofere un spectru larg și complex de servicii medicale destinate micilor pacienți.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.