Cel mai lung traseu de autostradă din România. Va avea 475 de kilometri și va uni două mari orașe ale țării

Autor  admin   în       9 ore în urmã  

Anul acesta, odată cu deschiderea de noi tronsoane de autostradă, România va depăși recordul în materie de cel mai lung traseu neîntrerupt de șosea de mare viteză.

Odată cu finalizarea lotului 3 Sud din Autostrada Bucureștiului (A0) și a tronsonului 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), în această vară, va rezulta un traseu de la Craiova la Constanța de circa 475 de kilometri, peste recordul actual de 250 de kilometri de autostradă continuă.

„În 2025, vom realiza 𝗠𝗶𝗰𝗮 𝗨𝗻𝗶𝗿𝗲 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗶𝗻𝗳𝗿𝗮𝘀𝘁𝗿𝘂𝗰𝘁𝘂𝗿𝗮̆ 𝗿𝘂𝘁𝗶𝗲𝗿𝗮̆, ceea ce înseamnă că vom uni Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova la nivel de autostradă, putând să circulăm neîntrerupt pe drum de mare viteză, cel puțin, pe axele: Craiova – Pitești – București – Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău (575 km), Constanta – București – Pitesti – Craiova (475 km) și Bacău – Focșani – Buzău – Ploiești – București – Constanța (506 km)”, estima, la începutul anului, secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.

Pe 14 aprilie, secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a anunțat că a fost pe 𝗧𝗿𝗼𝗻𝘀𝗼𝗻𝘂𝗹 𝟰: 𝗖𝗼𝗹𝗼𝗻𝗲𝘀𝘁𝗶 – 𝗣𝗶𝘁𝗲𝘀𝘁𝗶 al 𝗗𝗿𝘂𝗺𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗘𝘅𝗽𝗿𝗲𝘀 𝗖𝗿𝗮𝗶𝗼𝘃𝗮 – 𝗣𝗶𝘁𝗲𝘀𝘁𝗶 DEx12, pentru a verifica evoluția lucrărilor pe restul kilometrilor rămași spre finalizare.

DEx12, în pachetul de inaugurări

„Este vorba despre diferența de 12 km de drum expres cuprinsă în continuare de la nodul rutier Albota până la nodul rutier de legătură cu Autostrada București – Pitești A1, care fac parte din 𝗽𝗮𝗰𝗵𝗲𝘁𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗮̆𝘃𝗮𝗿𝗮̆ – 𝘃𝗮𝗿𝗮̆ de drumuri de mare viteză pe care le dăm în trafic în prima parte a anului acesta”, a explicat oficialul de la Transporturi.

La sfârșitul anului trecut au fost dați în trafic aproximativ 20 de kilometri din cei 32 kilometri aferenți Tronsonului 4 din DEx12 cuprinși între Colonești și nodul rutier Albota.

Și Asociația Pro Infrastructură (API) estimează că vom putea circula de la Craiova la Constanța doar pe drum expres și autostradă la începutul lunii iunie 2025. Și asta pentru că, potrivit estimărilor API, ultima secțiune a Drumului Expres DEx12 Craiova – Pitești rămasă de construit, între nodurile Albota (DN65A) și Oarja – Catanele (Autostrada A1), are șanse foarte mari să fie inaugurată la începutul lunii iunie.

Odată cu viitoare inaugurări pe Autostrada Moldovei A7, România va depăși pragul de 500 de kilometri de autostradă continuă, cele mai lungi trasee de drum de mare viteză urmând a fi Bacău – Constanța (506 km) și Bacău – Craiova (575 km), conform calculelor oficialului de la Transporturi.

Până în prezent, cele mai lungi trasee de drum de mare viteză nu depășeau 250 de  kilometri.

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.