Ce vor face maghiarii ardeleni când s-or termina banii?

Nu, nu vorbim de banii de buzunar şi nici de banii româneşti. Vorbim de banii care veneau cu roaba de la guvernul vecinilor, foarte interesat, vezi Doamne, de soarta diasporei din bazinul carpatic. Timp de câteva generaţii, maghiarii din România s-au obişnuit să acceseze toate programele Ungariei de pe teritoriul României destinate doar minorităţii, susţinute cu sume serioase, care, în contextul pandemiei actuale, se pare că vor face „spuf” şi vor dispărea. Măsuri economice de amploare au fost luate la nivelul fiecărei ţări afectate de noul coronavirus, din Franța până în România, fiind sistate proiecte mari şi redirecţionaţi bani pentru elementele esenţiale de supravieţuire a economiei statului. Specialiştii domeniului economic preconizează o contracţie serioasă a economiei mondiale, mai ceva ca şocul anului 2008, aruncând populaţia în agonia şomajului şi a nesiguranţei zilei de mâine.

Cu toate că guvernul ungar bravează în faţa impactului economic şi social al pandemiei instalate într-un timp record, realitatea nu îi ţine partea. Dă bine să pari stăpân pe situaţie, dar adevărul este că nimeni nu era pregătit pentru ceea ce s-a întâmplat şi încă nimeni nu poate prezice impactul pe viitor. Aşa că o minte prudentă va încerca să taie din cheltuielile care nu sunt absolut necesare supravieţuirii organismului statal. Şi cum nu bănuim Ungaria de imprudenţă, cu siguranţă se vor lua măsuri de tăiere a fondurilor care se scurgeau spre maghiarii din Ucraina, România, Serbia sau Slovacia. Într-un fel sau altul, criza economică va aduce tăieri peste tot. E greu să te obişnuieşti cu răul după ce te-ai obişnuit cu binele.

Dar ce te faci cu o populaţie care a fost obişnuită să trăiască într-un stat cu fonduri trimise de alt stat? O populaţie care timp de generaţii a supt de la sânul aşa zisei „patrii mamă”, patrie care probabil îşi va canaliza energia şi eforturile înspre locuitorii de facto ai ţării, înspre supravieţuirea lor, uitând, cel puţin pentru moment, de cei care fac parte din diaspora, necesară doar în situaţiile de penurie de voturi. Cum va afecta crahul preconizat pentru anul acesta dependenţa creată de către Ungaria pentru minoritatea maghiară din România? Ce măsuri sunt necesare pentru ca aceasta să nu intre în sevraj şi cum vor reacţiona locuitorii „patriei mamă” în măsura în care guvernul ales de ei va hotărî să suţină financiar diaspora şi să ia din fondurile alocate necesităţilor de repunere pe picioare a economiei Ungariei pentru a potoli în continuare setea diasporei?

Ungaria avea planuri mari stabilite pentru maghiarii din Transilvania. Anunţată încă de anul trecut, dar întârziată, probabil din lipsă de fonduri, extinderea Programului de Dezvoltare Economică a Ardealului era un cadou mult aşteptat de maghiari pentru acest an. Instinctul ne spune că extinderea PDEA va fi ținută la sertar, aşteptând zile mai bune. Şi totuşi, fermierii maghiari din Transilvania pot, în continuare, să acceseze fonduri europene pentru retehnologizare, modernizare, extindere. De asemenea, statul român va oferi, cu siguranţă, fonduri pentru restartarea economiei, inclusiv pentru agricultură, care este un sector vital pentru economia românească.

Însă e posibil ca o parte dintre agricultorii maghiari să pierdă ambele trenuri, şi cel al fondurilor europene, şi cel al fondurilor guvernamentale româneşti, pentru că le lipseşte ceva. Acel ceva se cheamă „competitivitate”. Maghiarii transilvăneni au fost dezvăţaţi de acest concept, pentru că pentru obţinerea fondurilor din Ungaria nu a fost nevoie de o competiţie. Nu a fost necesar ca un aplicant să  fie mai bun decât altul, nu a fost solicitată inovarea ca factor de departajare, nu au fost importante justificările economice ale demersului, studiile de impact, planurile de afaceri etc. Finanţările ungare au funcţionat ca un tonomat, era servit cel care apăsa butonul.

Istoria recentă spune că maghiarii transilvăneni au preferat să nu acceseze fonduri care presupun angrenarea într-o competiţie, pe bază de punctaj, cu reguli şi procese stricte, care impun respectarea legislaţiei europene sau naţionale (e drept, uneori anevoioase şi birocratice), ci au preferat „fondurile instant” oferite de Ungaria. Cu alte cuvinte, deşi aveau deja nişte bani la dispoziţie, fermierii maghiari au preferat mai bine să îi ignore, decât să se complice. Alternativa ar putea dispărea momentan. Întrebarea la care ne vom răspune pe parcursul lui 2020 esste dacă vor risca să se „complice” sau vor juca, din nou, cartea victimizării?