Ce se întâmplă cu marile proiecte ale Clujului pe timp de criză
Criza coronavirusului a prins Clujul cu mai multe șantiere deschise. Nu ne referim la cele private, ci la proiecte ale municipalității. Se lucrează la patru parkinguri (trei în Mănăștur și unul în Hasdeu), la modernizarea străzii Molnar Piuariu, la strada Regele Ferdinand și arterele adiacente, la Turnul Pompierilor. Având în vedere că unele lucrări se fac sub trafic și că muncitorii nu interacționează doar între ei, ci și cu eventuali trecători, am vrut să aflăm dacă șantierele se închid sau nu.
Am discutat cu viceprimarul Dan Tarcea. “Noi le cerem public firmelor să respecte prevederile ordonanței militare. E important să se păstreze distanța socială, să nu se creeze grupuri mai mari de trei persoane. Până acum, nicio firmă nu ne-a notificat că lucrările ar fi întrerupte. În schimb, au existat firme care au anunțat că s-ar putea prelungi perioada de execuție, întrucât există întârzieri la livrarea materiei prime”, a spus Tarcea.
Ordonanța militară a instituit restricții de circulație pe timp de noapte și a stabilit că nu se permit grupuri mai mari de trei persoane, cu excepția situației când acestea formează o familie.