Ce se întâmplă cu iluminatul festiv, anul acesta

În anii trecuți, începeam de pe acum să intrăm ușor în atmosfera de Crăciun. În Piața Unirii se pregătea târgul, pe stâlpi și clădiri se instala sistemul de iluminat festiv. Suntem însă în pandemie și avem alte griji. Crăciunul poate să mai aștepte.
„Va exista iluminat festiv și anul acesta, dar nu la nivelul de anii trecuți. Va fi un alt regim, vom vedea și ce ne permit reglementările situației de alertă”, a spus Emil Boc, la Realitatea FM.
Anul trecut, Primăria a alocat două milioane de lei pentru iluminatul festiv de sărbătorile de iarnă, care a fost aprins la 1 Decembrie, de Ziua Națională, fiind montat în oraș un șir luminos cu o lungime de peste 100 de km, 2270 de ghirlande cu bec LED sau elemente decorative 3D.
În primăvară, deja în pandemie, municipalitatea a finalizat procesul de licitație pentru iluminat ornamental. Contractul a fost atribuit către compania Elba-Com SA din Timișoara, la un cost de 3.584.557,5 lei fără TVA, adică 4.265.623,5 lei cu TVA inclus (888.671,5 euro), conform unui anunț de atribuire publicat de autoritatea contractantă pe portatul SEAP (Sistemul de Achiziții Publice). Durata contractului este de 24 de luni.