Ce faci de Revelion? Îmi programez cununia :)

Autor  Ionel Lespuc   în       6 years în urmã  

Revelion. Șampanie. Focuri de artificii. Cinci clujeni au renunțat la această parte. Știți de ce? Au fost ocupați să își programeze cununia civilă, la data și la ora dorite. Așa cum știți, clujenii își pot face programarea pentru căsătorii online, începând cu ora 0:00 a noului an.

După cei cinci s-a pornit avalanșa. Încă 172 de cupluri s-au înregistrat în prima jumătate de oră a anului 2019. În total, în prima zi din an s-au înscris 445 de cupluri. Acum nu toți au sărit peste partea cu șampania: 28 de cupluri și-au retras înregistrarea între timp :).

Cele mai căutate zile au fost, până acum, datele de 1 și 8 iunie – câte 29 de cununii în fiecare zi. Până la acest moment și-au stabilit data și ora cununie 604 cupluri. În aceste 4 zile, 32 de cununii au fost deja anulate.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.