Ce a mai crescut business-ul Untold! Profitul celui mai mare festival din România

Autor  Ionel Lespuc   în       5 years în urmã  

Cifra de afaceri a festivalului Untold, cel mai mare eveniment de acest gen din România, a crescut în 2018. Datele recent postate pe platforma termene.ro arată că, anul trecut, Untold a făcut afaceri de 68 de milione de lei, cu nouă milioane mai mult decât în 2017. Și profitul s-a mărit: a trecut de șapte milioane de lei, față de 4,3 cu un an mai devreme. În 2016, firma Untold SRL rămăsese cu 3,4 milioane de lei după ce făcuse toate plățile.

Bogdan Ioan Buta, fostul președinte al Federației SHARE, este unic acționar al SC Untold SRL. Născut în 8 martie 1985, la Blaj, județul Alba, Buta duce acasă toți bănuții. 

7.000

de oameni lucrează simultan la Untold, mărturisea de curând Edy Chereji, directorul de comunicare al festivalului. Sigur, cei mai mulți sunt voluntari. Pe platforma termene.ro apar puțini angajați. Media pentru 2017 a fost de patru angajați, iar pentru 2018 a crescut la opt.

Evenimentul adună câteva zeci de sponsori în frunte cu producătorul de bere Ursus şi cu retailerul german Kaufland, care scot fiecare din buzunare peste 1 milion de euro (5 milioane de lei), conform surselor din piaţă.

Ce chirie plătește Untold SRL autorităților locale:

  • Cluj Arena – 285.000 de lei + TVA (Consiliului Județean)
  • Sala Polivalentă BTarena – 188.916 lei + TVA (către SC Sala Polivalentă SA)
  • Parc Central – 44.944 de lei + TVA (Primăriei)
  • Casino – 6.800 de lei + TVA (Primăriei)

Anul acesta va avea loc Untold – Chapter V, între 1 și 4 august. Un eveniment aniversar, care îl aduce la Cluj pe Robbie Williams. Este un eveniment special și asta pentru că artistul și-a ales pentru anul 2019 doar câteva concerte în întreaga lume, în această elită numărându-se și festivalul Untold. Organizatorii festivalului promit că spectacolul va fi unul cu adevărat suprem, pus în valoare și de producția impresionantă pe care o vor pregăti pentru acest eveniment. Show-ul va dura peste 1 oră și 30 de minute și va însuma peste 50 de muzicieni și dansatori care vor fi prezenți pe scenă, alături de superstarul britanic.

O altă voce premiată, cea a artistului britanic James Arthur, se va auzi live, în vară, pe Cluj Arena. Fanii îl vor putea acompania pe artist la atât de cunoscutele piese „Impossible” sau „Say you won’t let go”.

Ca de obicei, pe scenă vor urca și nume importante din topul mondial al DJ-ilor: Martin Garrix, David Guetta, Dimitri Vegas&Like Mike, Armin van Buuren, Timmy Trumpet, Bastille, James Arthur, Oscar and The Wolf, Loco Dice, Solomun, Andy C, Borgore, Chase&Status, Boris Brejcha, Rusko, Tale of US și Sub Focus B2B Wilkinson, Pendulum DJ Set B2B Friction, Camo&Krooked Live.

DECLARAȚIE

“Anul acesta așteptăm 350.000 de spectatori la Cluj. Fanii Untold vin din toată lumea, din Mexic, din Australia. Sigur, europenii sunt cei mai predispuși să vină, pentru că au cele mai rapide conexiuni. Există și fan cluburi din Asia care reușesc să strângă mulți oameni care vin special pentru Untold, mulți dintre ei pentru prima oară în România”

Edy Chereji, director de comunicare Untold

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.