Cazul Lambrino și cel al Statusului Romano-Catolic seamănă izbitor. Ne mobilizăm puțin?

Două cazuri aproape identice, tratate diferit de instanțele din România. Cazul Lambrino – sigur ați auzit de condamnările privind retrocedarea abuzivă a Fermei Băneasa, respectiv zecile de solicitări de retrocedare ale Statusului Romano-Catolic Ardealean.

Punctul comun este că nu au deţinut vreodată dreptul de proprietate asupra majorităţii bunurilor revendicate zeci sau chiar sute de ani mai târziu.

Să revedem situația Fermei Băneasa – cazul a făcut senzaţie pe toate posturile de televiziune. Un prejudiciu adus statului român de aproximativ 135 de milioane de euro. Uriaș. Brusc, s-au activat simţurile patriotice în fiecare urmăritor al cauzei. S-a comentat peste tot cât de mişeleşte ar fi acţionat acuzaţii pentru a reuşi prejudicierea statului român timp de câţiva ani. Lumina reflectoarelor i-a făcut mai atenți pe toți cei implicați în anchetă și proces.

Paul Al României sau Paul Lambrino. Deşi şi-a trecut titulatura de Al României în cartea de identitate, Paul Lambrino nu este recunoscut de Casa Regală a României. Tatăl său a fost Mircea Grigore Carol Lambrino, rezultat din căsătoria lui Carol al II-lea cu Zizi Lambrino. La acea vreme, mariajul dintre cei doi a fost rupt la insistenţele Casei Regale, condusă de către Regele Ferdinand, fiind o căsătorie morganatică. Astfel, nici copilul Mircea Grigore nu a fost recunoscut. Celălalt fiu al lui Carol al II-lea, mult mai cunoscut, este Mihai I, rezultat în urma căsătoriei cu Regina-mamă Elena. Lui Carol Mircea Grigore, calitatea de fiu legitim al lui Carol al II-lea i-a fost recunoscută abia în 2012, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În dosarul Ferma Băneasa, judecătorii au reţinut că fiul bastardului regelui Carol, Paul Lambrino, a revendicat ilegal averea bunicului său. Între  proprietăţile revendicate se numără bunuri precum Ferma Băneasa, parte a Domeniilor Coroanei. Aceste domenii nu erau în proprietatea Casei Regale, ci erau proprietăţi ale statului român, date în folosinţă Casei Regale. În 2006, Paul şi-a vândut drepturile succesorale companiei Reciplia, condusă de Remus Truică şi controlată de holding-ul lui Benjamin Steinmetz. Grupul ar fi reuşit apoi să dobândească terenurile prin corupţie şi protecţie la nivel înalt. Prejudiciul în dosar se ridică la aproximativ 135 de milioane de euro.

Sentinţa finală, pronunţată de instanţa din Braşov, îi condamnă la pedepse cu executare pe Paul Lambrino (3 ani şi 4 luni pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice), pe omul de afaceri Remus Truică (7 ani) şi pe cetăţenii israelieni Banjamin Steinmetz (5 ani) şi Tal Silberstein (5 ani). Paul Al României a fugit din ţară. Acesta a fost dat în urmărire internaţională, după ce poliţiştii trimişi să pună în executare decizia instanţei au constatat că acesta nu se mai afla la domiciliu.

Şi acum, după ce organele legii au decis că aşa zisele retrocedări erau în fapt ilegale, să revenim la Statusul Romano-Catolic, despre care Media9 a scris de multe ori. Aici însă nu există „lumina reflectoarelor”, așa că nimănui pare să nu îi pese cu adevărat. E și mai greu de ajuns la adevăr, întrucât implică studii istorice, arhive şi chiar primirea de acuze de la nivel internaţional vizavi de posibila nerespectare a drepturilor minorităţilor naţionale. Sau intrarea în conflict cu o minoritate națională care își trimite reprezentanții, din timp în timp, la guvernare.

Asemănările dintre cazuri sunt nemaipomenite. În ambele vorbim, așa cum spuneam, despre bunuri imobile ale statului român care au fost date în administrare unei alte entităţi. Fie că este Casa Regală, fie că vorbim despre Statusul Romano-Catolic, niciunul dintre aceste organisme nu au deţinut vreodată dreptul de proprietate asupra majorităţii bunurilor revendicate zeci sau chiar sute de ani mai târziu.

Problema este delicată, deoarece implică foarte multă dedicaţie din partea organelor legii. Dar dacă se poate reuşi pentru un prejudiciu de 135 de milioane de euro, ar trebui să se poată şi pentru valoarea încă necunoscută a zecilor de imobile obţinute şi solicitate de către Statusul Romano-Catolic Ardelean şi Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba-Iulia pe teritoriul României. S-ar putea să descoperim un prejudiciu chiar mai mare. Sunt zeci de imobile din centrele orașelor din Transilvania și numai unui – Hotelul Melody din Cluj, cumpărat de data aceasta de Fundația Sapientia – a costat 5,6 milioane de euro.

Haideți să ne mobilizăm puțin!

PS: Statusul Romano Catolic, conform istoricilor Vasile Lechinţan și Ioan Sabău Pop, nu a deţinut niciodată în proprietate bunuri imobile în Transilvania (fiind doar administrator). Magistratul Gabriela Cristina Frenţiu, din cadrul Tribunalului Bistriţa, a semnat un articol ştiinţific în Revista Dreptul nr. 8 din 2009, intitulat Dreptul Fundaţiei „Statusul Romano-Catolic din Transilvania” la retrocedarea bunurilor proprietate a diferitelor fonduri reprezentate de episcopul de Alba-Iulia. În text, judecătoarea concluziona că acesta nu ar fi îndreptăţit să revendice fostele proprietăţi ale bisericii catolice. Frenţiu precizează că diferitele fonduri ale Statusului Romano-Catolic erau o creaţie a statului ungar, înainte de 1918, cu caracter public, de interes general. Iar de aici rezultă că şi în prezent, ca urmare a Tratatului de la Trianon, din 1919, numai statul român poate dispune de dreptul de proprietate asupra bunurilor acestor fonduri. Potrivit judecătorului bistriţean, Parlamentul României nu a ratificat niciodată concordatul dintre Sfântul Scaun şi Guvernul României, încheiat în 1927, referitor la recunoaşterea Statusului Romano-Catolic ca administrator al bunurilor bisericii.