Cazanul încins

Gata, ne-am scos! Pe când ne speriasem rău de tot că avem un an fără seamăn de încins, cu tot felul de fenomene extreme și buclucuri nenumărate, cu caniculă infernală și apa mărilor caldă precum ciorba, tocmai luată de pe foc, savanții americani (nu englezi, de data asta!) au anunțat cu mult tam-tam că au găsit o soluție ingenioasă la problema încălzirii globale. Simplu: vom vopsi planeta în alb!

Ei, ce credeați, că trebuie s-o vopsim pe toată? Nici vorbă, doar 2% din suprafață, adică vreo 10 milioane de kilometri pătrați (o fi „doar” 2%, dar tot este o suprafață echivalentă cu S.U.A.!). Cât despre vopsea, o nimica toată: un mizilic de 1.000 de miliarde de litri (producția S.U.A. pe 735 de ani…!). Dar performantă foc – și scumpă așijderea -, din aceea de care 98% din radiația solară fuge ca de Aghiuță  și se întoarce val- vârtej acolo de unde a venit, adică taman în hăul interplanetar.

Terminând cu gluma, trebuie să constatăm că, sub impactul poluării atmosferice produse de explozia demografică umană, albedoul general al planetei (capacitatea de a respinge radiația solară) este în scădere dramatică. Punctual, banchize în suprafață de 1,5 milioane km² sunt în pericol de a se topi, crescând volumul apelor din oceanul planetar. Gheața are un albedo mult mai mare decât apa oceanică – gheața „curată” (neacoperită de praf) are un albedo de 12 ori mai ridicat decât apa oceanică. Apă care, trebuie neapărat să precizăm, este un adevărat burete pentru energia solară, având un albedo ridicol de scăzut, de numai 0,06.

Iar o mare problemă, care este strâns legată de activitățile umane, este „murdărirea” gheții, cu precădere în emisfera nordică, unde activitățile frenetice ale vajnicului om „civilizat” au ridicat în atmosferă miliarde peste miliarde de tone de praf. În concluzie, întreaga gheață a Groenlandei, precum și o parte a gheții antarctice, sunt murdărite de om, ceea ce le reduce albedoul la mai puțin de jumătate față de normal, crescând dramatic topirea respectivelor întinderi de gheață. Aceasta este una din cauzele, adesea ignorată, a dispariției ghețurilor în emisfera nordică, a ridicării nivelului apelor din oceanul planetar, și a încălzirii globale a planetei prin SCĂDEREA DRAMATICĂ A ALBEDOULUI PLANETAR.

La începuturile elaborării acestor editoriale mi-am stabilit drept regulă să evit includerea de grafice sau tabele. În definitiv, mi-am spus, acest editorial este o declarație de principii, o tratare a unei probleme de actualitate din perspectivă morală, și doar în mod accesoriu științifică. De această dată simt că trebuie să întăresc regula, făcând o excepție prin includerea unui grafic.

Graficul este de o simplitate extremă, dar și extrem de relevant. Nivelul „0” este media temperaturilor planetare în secolul 20. În albastru avem media temperaturilor oceanelor, în portocaliu – media temperaturilor uscatului. Concluzia nu poate fi ignorată sau negată: din 1900 până în 2020 temperatura medie a uscatului planetar a crescut cu 2,5°C. Si aceasta este o medie; trebuie să fim de acord că efectele sunt resimțite mult mai puternic în emisfera nordică, care găzduiește 2/3 din suprafața uscatului planetar. Dacă ne străduim să ne documentăm doar un pic, constatăm că în această emisferă sunt valurile de căldură cele mai nimicitoare, fenomenele meteo cele mai devastatoare, deșertificarea cea mai intensă. Iar România nu face în nici un fel excepție de la acest „trend”.

Un trend ucigaș, de altfel. Calculele făcute arată că în vara anului 2022 în Europa au murit din cauza căldurii 61.672 persoane. Dar schimbările climatice se strecoară în viața noastră pe cele mai diverse și mai perverse căi. Într-atât încât pentru mine este complet lipsit de relevanță să continuăm dezbaterea și contestarea prostească pe marginea subiectului „încălzirii globale”. O încălzire globală este în curs, fără îndoială. Mai aveți cumva o îndoială? Priviți din nou graficul de mai sus, martor mut al unei frământate, dureroase și traumatizante realități. Care se suprapune perfect peste avântul fără precedent al activităților umane la sfârșitul secolului 19 și în întregul secol 20. Și să vezi în toate acestea doar o coincidență mi se pare extrem de precar pe plan intelectual și extrem de păgubos pe plan moral. Și încă mult mai neliniștitor este faptul că nu putem găsi nici o măsură adevărată de paliere a infernului care se deschide asupra noastră – exceptând, desigur, măiestrita vopsire în alb a planetei…

Eu trăiesc acum într-un cvasi-paradis, în care verdele se încăpățânează să nu se ofilească nicicând, iar păsăretul mărunt și plin de viață se încăpățânează în fiecare dimineață să ignore bârâielile și uruielile freneticelor activități umane, precum și țipetele animalelor schingiuite de oameni.

Natura își face datoria. Noi de ce nu ne-o facem pe a noastră?

Mihai E. ȘERBAN