Câți kilometri noi de autostradă se vor da în circulație în 2024: toate scenariile. În Transilvania avem doar 19 kilometri în plan

CNAIR ar trebui să inaugureze în 2024 cel puțin 160 de kilometri de autostradă și drum expres, potrivit termenelor din contracte, dar ar putea depăși 200 de kilometri dacă UMB termină înainte de termen cele două loturi ale Autostrăzii Moldovei Buzău-Focșani (67 km.) așa cum au promis oficialii din Transporturi.
2023 ne-a arătat că lucrările se pot încheia și înainte de termenul constractual, vezi cazul Chețani – Câmpia Turzii.
Există, însă și un scenariu pesimist, care arată că borna simbolică de 100 de noi kilometri de drum de mare viteză nu se atinge nici în 2024. Vă explicăm mai jos. Numai că, atenție, este an electoral, așa că toată lumea va băga cărbuni pe foc.
Scenariul optimist : 207 km.
În scenariul optimist, greu, dar nu imposibil, vor fi 207 kilometri: 50 kilometri pe Autostrada București (Nord și Sud) cu finalizarea lotului Aktor, 64 de kilometri pe Autostrada Moldovei sau chiar 131 dacă UMB termină în avans toată secțiunea Buzău-Focșani conform promisiunilor) și loturile 1 și 4 ale Drumului Expres Craiova-Pitești (Ozaltin și UMB, 50 km.). Nu este exclus ca WeBuild să deschidă prima jumătate a lotului 5 Pitești-Curtea de Argeș, dar depinde de cum se ,,tranșează” contractul Podului Brăila și a drumurilor de legătură cu penalizări sau nu.
În martie, Strabag va deschide Drumul Expres Oradea -Autostrada Transilvania (19 km. total cu 13 km. profil Drum Expres), iar Alsim Alarko, în vară, cei 23 kilometri Bragadiru-A2 pe A0).
De asemenea, la vară UMB termină 10 kilometri pe Drumul Expres Brăila-Galați. Așadar, 46 de kilometri de autostradă și drum expres sunt aproape garantați.
Varianta realistă : 160 km.
La cei 46 de kilometri aproape garantați, adăugăm doar loturile care au contracte în 2024. Lotul 3 Aktor pe A 0 sud, 18 kilometri, 4 loturi pe Autostrada Moldovei 64 km. (cu semn de întrebare pentru lotul 2 Trace-Coni de 28 km.) și cei 32 de kilometri pe Drumul Expres Lotul 4 pentru că Ozaltin are termen 2025. Pentru ca Aktor și Trace -Coni să termine, totuși contractele este nevoie de presiune uriașă de la Ministerul Transporturilor/CNAIR.
Scenariul negativ: 114 km.
În scenariul negativ, la cei 46 de kilometri (A 0, DEx) se mai adaugă doar 21 kilometri pe Autostrada Moldovei (lotul 1 Pizzarotti-Retter) care a avansat bine și constant în ultima jumătate a anului 2023, 32 de kilometri pe Drumul Expres Craiova-Pitești și cei 15 km. UMB pe loturile 1 și 4 Buzău -Focșani care au termene în 2024. Acest calcul a fost realizat și pe baza declarațiilor oficiale care arătau mobilizarea insuficientă a constructorilor Aktor și Trace. Există, însă și riscul ca Aktor să nu termine lotul 3, cel mai important lot de autostradă care trebuie deschis în 2024, iar atunci CNAIR ratează borna de 100 de kilometri dați în trafic. Scenariul în care CNAIR reziliază contractul cu Aktor pentru lipsa mobilizării sau nu îl reziliază, dar Aktor rămâne cu un avanas de cel mult 1 %/lună ar însemna un bilanț catastrofal pentru Ministerul Transporturilor/CNAIR în 2024, având în vedere că aveau toate argumentele juridice să rezilieze contractul încă de la sfârșitul anului 2022.