Stiri

Direcția pro-europeană a Clujului trece și pe la tomberoane

  6 years în urmã  

Clujul se preface de ceva vreme că realizează colectare selectivă a deșeurilor. Știm bine că nu este așa. Te duci în spatele primului bloc care îți iese în cale și te convingi. Orice ar face omul de acasă, deocamdată firmele de salubritate nu adună gunoiul selectiv. E un cerc vicios din care Primăria dorește să iasă. Cel puțin formal. Municipalitatea a lansat în consultare publică modificarea regulamentului de salubrizare. Este în întârziere. Ar fi trebuit, potrivit OUG 74/2018, care completează legea 211/2011, să adopte deja o Hotărâre de Consiliu Local privind măsurile de reciclare a deșeurilor. Data limită a fost…

Detalii

The Economist scrie despre Cluj. ”România are un oraș cu care se poate lăuda”

  6 years în urmã  

În centrul orașului Cluj-Napoca au apărut lansatoare de rachete, urmate de soldați. Avioanele de război scânteiau deasupra capului. La 1 Decembrie, România a sărbătorit 100 de ani de la nașterea sa ca stat modern. Țara este mai mică decât în ​​1918, dar, spre deosebire de vechiul său vecin, Iugoslavia, fondată în aceeași zi, măcar a supraviețuit. The Economist a publicat ieri un articol despre provocările actuale ale Clujului, intitulat ”România are un oraș cu care se poate lăuda”. Mai sus este introducerea textului pe care îl găsiți în original AICI. Jurnalistul a vorbit cu primarul Emil Boc, cu profesorul universitar Călin…

Detalii

Uitați de ceață. Aeroportul clujean vrea sistem de aterizare fără ca pilotul să vadă pista

  6 years în urmã  

Aeroportul Internațional “Avram Iancu” a lansat o licitație menită să aducă un important progres în activitatea sa. Mai știți câte știri ați auzit/citit despre ceața care împiedică aterizarea avioanelor, la Cluj? Gata cu asta. Șefii aeroportul vor un sistem care face aterizarea posibilă fără ca pilotul să vadă pista. Reprezentanții aeroportului au lansat săptămâna trecută licitația pentru “Studiu aeronautic privind asigurarea condițiilor de operare CAT III la obiectivul de investiție - Pista de decolare-aterizare de 3500 metri - Etapa 1 și suprafețe de mișcare aferente și Etapa 2 la Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj R.A”. În descrierea procedurii se arată,…

Detalii

Se reiau lucrările la casa-monument cu 16 camere. Autorizație pentru garaj și bazinul cu peștișori

  6 years în urmã  

După unele surse, ar fi cea mai valoroasă casă modernistă din Cluj. Este monument istoric și valorează peste două milioane de euro. Vorbim despre Vila Tătaru, care aparține acum omului de afaceri Ștefan Gadola. Din păcate, însă, nu este locuită momentan. Lucrările de renovare au fost stopate de doi ani, din cauza unui izvor subteran care afectează subsolul clădirii. Iată însă că motoarele repornesc. Fiii patronului de la Energobit, Raul și Sorin Gadola, au obținut ieri, în nume propriu, autorizație de construire pentru lucrări de împrejmuirea imobilului, amenajări exterioare, lucrări de instalații și construirea unui garaj. De asemenea, au fost autorizate…

Detalii

Pădurea clujenilor costă aproape 23 de milioane. Nu va avea terenuri de sport, doar tiroliană

  6 years în urmã  

Consilierii locali vor avea miercuri pe mese două proiecte care privesc proiectul celui mai întins parc al Clujului. Este vorba despre Pădurea clujenilor, situată pe latura stângă a Bulevardului Muncii, sensul de mers spre Apahida. Un proiect se referă la aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru acest obiectiv de investiții, în vederea atragerii de fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional, Axa prioritară 4, Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.2. Studiul de fezabilitate a stabilit dimensiunea exactă a terenului, 213.000 metri pătrați, și costul estimat, 22,8 milioane de lei. Doar 2% va fi partea de co-finanțare asigurată de Primăria Cluj. Intervențiile…

Detalii

Suta lui Macron

  6 years în urmã  

Pășind pe urmele altui președinte celebru, care latiniza la porțile Orientului, Macron cel tinerel și activ s-a văzut dintr-o dată nevoit să facă niscaiva concesii energicilor purtători de veste galbene. Francezii sunt cei care au patentat conceptul de revoluție (chiar dacă „blânda” ghilotină nu părea nicidecum să fie pașnică și îndurătoare, cum era prezentată de vajnicii revoluționari). Chiar și acum, după secole de moleșeală lângă brânzeturi fine și vinuri alese, vâna revoluționară se manifestă cu vigoare, zdruncinând din temelie sofisticata și democratica societate franțuzească. Înfruntarea a fost atât de sângeroasă, iar distrugerile atât de mari, încât necoptul Macron a încercat…

Detalii

Încă 30 de autobuze Mercedes mov, la Cluj. Să fie primite!

  6 years în urmã  

Compania de Transport Public (CTP) Cluj va pune în circulație, săptămâna aceasta, încă 30 de autobuze Mercedes scurte, potrivit directorului Liviu Neag. Este vorba de al doilea lot de vehicule cumpărate din creditul obținut de CTP la Raiffeisen și garantat de Primăria Cluj. Alte 30 de autobuze mov cu tehnologie germană circulăă în oraș din 28 noiembrie. Autobuzele corespund tuturor normelor europene în domeniu, garanția este de cinci ani sau 350.000 km. Capacitatea totală de transport este de 104 călători dintre care 26 locuri pe scaune și 78 locuri în picioare. Lungimea autobuzului este de 12 metri, podea complet coborâtă,…

Detalii

Primăria invită bisericile în era tehnologiei. Ești de acord să dea bani cultelor religioase?

  6 years în urmã  

Primăria a supus consultării publice un proiect prin care cererile de finanțare adresate de biserici municipalității pot fi făcute și online, la adresa registratura@primariaclujnapoca.ro. Până acum, acestea nu puteau fi depuse decât în scris, la sediul Primăriei.  Consultarea publică readuce în atenție sumele pe care România, un stat laic, le plătește către cultele religioase, de la toate nivelurile de autoritate publică.  Clujul a alocat în total 3,58 de milioane de lei pentru biserici, în 2018. Anul trecut, municipalitatea a alocat 3,2 milioane lei pentru cultele religioase, iar în 2016 2,6 milioane lei. Nici Consiliul Județean nu se lasă mai prejos:…

Detalii

EXCLUSIV: Cadou de la Moș Crăciun. Cresc salariile în Primăria clujeană

  6 years în urmã  

Salariile din Primăria clujeană vor crește de anul viitor. Diferențele sunt frumușele, mai ales pentru persoane cu funcții de conducere, unde brutul crește cu peste 1.000 de lei. Măsura este o punere în acord a salariilor cu Hotărârea de Guvern numărul 937, din 7 decembrie, prin care se majorează salariul minim brut pe țară garantat în plată la 2.080 de lei, respectiv 2.350 de lei pentru persoanele cu studii superioare. Creșterea salariilor angajaților din Primăra Cluj-Napoca este prevăzută într-un proiect de Hotărâre de Consiliu Local, care se va afla pe ordinea de zi în ultima ședință ordinară din 2018.  Atenție!…

Detalii

Digitaliada. Încă o procedură electronică, la Primăria Cluj

  6 years în urmã  

Primăria Cluj a lansat, încă fără să anunțe public, procedura de depunere online a cererii de eliberare a cărții de identitate. În fapt, de joi se pot depune electronic cereri pentru cărți de identitate definitive sau privizorii, respectiv pentru vize de flotant. Acces AICI. Soft-ul a fost realizat “in house” de specialiștii Primăriei. Acesta este asemănător cu cel de la programarea digitală a căsătoriilor. Pe baza numărului primit pe email, cetățenii se prezintă la ghișeu la data și la ora stabilite. S-a făcut inclusiv o integrare cu softul care oferă numere de ordine la ghișee, astfel încât să nu suprapună…

Detalii