Cât va costa parcarea în centru. Încă mai puteți schimba tariful!

Autor  admin   în       6 years în urmã     987 Vizualizări.  

Primăria organizează o consultare publică privind tarifele pentru parcările din zona ultracentrală. Clujenii sunt invitați să își spună părerea despre noile prețuri pentru parcare orară și abonamente între 23 octombrie și 6 noiembrie. Este posibil ca după această fază să se organizeze și o dezbatare publică în Sala de sticlă a Primăriei.

 

Cea mai importantă măsură gândită să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2019 este modificarea tarifului de parcare pentru o oră, în zona ultracentrală. Acesta va urca de la 5 la 7 lei. Vorbim de o majorare cu 40%. În urmă cu un an a fost decisă o altă scumpire, de la 4 la 5 lei, ceea ce înseamnă 20% suplimentar la prețul parcării.

 

Viceprimarul Dan Tarcea a anunțat în urmă cu zece zile că tarifele sunt propuse spre majorare și că cetățenii vor fi invitați să își spună părerea. ”Vom organiza o dezbatere publică pe subiectul majorării prețului parcării în zona ultracentrală, în noiembrie, care va crește la 7 lei pe oră”, a spus Tarcea. Cuvântul final îl vor avea, însă, consilierii locali, în ședința din decembrie.

Cel puțin până la dezbatere, Primăria a decis să nu umble deloc la compunerea zonelor, deși s-a mai discutat despre ”promovarea” unor străzi în spațiul cu taxare piperată. Este vorba, de exemplu, despre tronsoane de pe Bulevardul 21 Decembrie și Calea Dorobanților, respectiv de străzile Avram Iancu și Barițiu.

 

La Viena, de exemplu, ora de parcare în centru este 2,10 euro, la Paris se plătește 2,50 euro, iar la Berlin tariful este 3 euro. Mai scump, dar ne apropiem. Veți spune că acolo sunt multe parkinguri pericentrale, unele ieftine, și nu vă vom contrazice.

 

Cum ar putea arăta tarifele orare pentru un loc de parcare în zona ultracentrală la bordură/parcare cu barieră:

  • 30 de minute zona I/1 oră zona II – 3,5 lei (a fost 2 lei în 2018 și 2017)
  • 1 oră zona I/2 ore zona II – 7 lei (5 lei a fost în 2018, 4 în 2017)
  • 2 ore zona II/4 ore zona II – 14 lei (10 lei a fost în 2018, 8 lei în 2017)

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.